Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Amenzi aplicate firmelor care nu au acordat salariul minim pe economie

  • Verificarea modului in care angajatorii respecta prevederile Legii nr.53/2003 republicata a adus sanctiuni agentilor economici care nu tin seama de Codul Muncii. Datele au fost prezentate, ieri, la sedinta Colegiului Prefectural. 

dragos nacutaConform datelor prezentate de Dragoș Năcuță, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș, în 2016 au fost efectuate 2.129 de controale care au avut ca principal scop verificarea aplicării şi respectării de către angajatori a prevederilor Legii nr.53/2003 republicată, incluzând aici şi controalele pentru munca nedeclarată.  Cu ocazia acestor controale au fost sancţionaţi 152 de angajatori cărora le-au fost aplicate un număr de 184 de sancţiuni din care 75 au fost amenzi, în cuantum de 489.100 lei (incluzând cele 420.000 lei pentru muncă fără forme legale).

Amenzile aplicate  pentru încălcarea altor prevederi ale Legii nr.53/2003 republicată,  au fost pentru:

– negarantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, 11 amenzi în valoare totală de   4.600 lei;

– nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, 4 amenzi în valoare de 6.500 lei;

– neacordarea indemnizaţiei prevăzute la art.53 alin.1 din Legea nr.53/2003 republicată, 4 amenzi în valoare de 6.000 lei;

– nerespectarea dispoziţiilor privind munca de noapte, 5 amenzi în valoare totală de 7.500 lei;

– pentru neînmânarea angajaţilor, anterior începerii activităţii a unui exemplar semnat din contractele individuale de muncă, 6 amenzi în valoare de 9.000 lei;

– lipsa foilor de prezenţă, 21 amenzi în valoare de 29.000 lei;

– nerespectarea dispoziţiilor privind repausul săptămânal, 1 amendă  în valoare de 1.500 lei;

– pentru stipularea în contractul individual de muncă a unor cauze contrare prevederilor legale, 2 amenzi în valoare totală de 5.000 lei.

În ceea ce priveşte contractele colective de muncă, inspectorii de muncă au verificat, acolo unde legea impune, existenţa contractelor colective de muncă, înregistrarea acestora la Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş sau acolo unde nu au fost negociate, demararea acţiunii de negociere colectivă. Nu au fost situaţii care să necesite sancţionarea angajatorilor.

 

 

Lăsaţi un răspuns