Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Icoana făcătoare de minuni, la Catedrala Episcopală

  • Slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

Marţi, 28 februarie, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoţi alcătuit din slujitorii Catedralei, împreună cu arhim. dr. Casian Filip, lect. univ. dr.  Dorinel Dani, de la Domeniul Teologie Ortodoxă al Centrului Universitar Nord din Baia Mare, pr. lect. univ. dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic “Sfântul Iosif Ierarh Mărturisitorul” din Baia Mare, pr. Florin Hoban, inspector şcolar, preoţi profesori de la Seminar.

icoana maicii domnului de la manastirea rohia 1Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a adus o mare bucurie în sufletele credincioşilor când i-a anunţat că Icoana Maicii Domnului de la Rohia, făcătoare de minuni, va fi adusă, în cursul zilei de vineri, 3 martie, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, pentru a rămâne la închinare de Duminica Ortodoxiei, zi deosebită în care se cinstesc Sfintele Icoane. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Rohia, care a scăpat dintr-un incendiu prin minunea Născătoarei de Dumnezeu, va rămâne la Catedrala Episcopală până luni, 6 martie, când va fi dusă înapoi în Muntele Sfânt al Rohiei. Doritorii pot veni să i se închine Maicii Domnului în fiecare din aceste zile binecuvântate de Dumnezeu.

Meditaţie despre rugăciune

Despre felul în care trebuie să ne rugăm a rostit o meditaţie părintele lect. univ. dr. Dorinel Dani, de la Domeniul Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” al Centrului Universitar Nord din Baia Mare. În cuvântul de învăţătură, părintele amintit că rugăciunea este o parte constitutivă a existenţei noastre, rod al credinţei noastre, iar credinţa este un dar de la Dumnezeu. Amintind apoi despre câte feluri de rugăciuni sunt, părintele Dorinel Dani a exemplificat rodul rugăciunilor prin relatări din Sfânta Scriptură. „Să ne ferim de orice prejudecată omenească atunci când ne rugăm şi să cerem Părintelui Ceresc numai ce este bine pentru semenul nostru”, i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi în biserică, printre care mulţi tineri.

 

Andrei F.

 

 

 

Lăsaţi un răspuns