Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

Ziua Poliției Române – sărbătorită alături de copii

Peste 1.000 de copii au participat la acțiunea organizată astăzi, în Baia Mare, de Inspectoratul de Poliție Maramureș (IPJ). Acțiunea face parte din activitățile prilejuite de Ziua Poliției Române, care se marchează, în fiecare an, în 25 martie.

copii la ziua politiei romaneÎn acest an, la IPJ Maramureș s-au organizat mai multe competiții sportive, dar și Ziua porților deschise, pentru a marca Ziua Poliției Române.

Azi, 23 martie, poliţiştii maramureşeni au sărbătorit alături de cetăţeni, platoul din Piaţa Revoluţiei, din municipiul Baia Mare, 195 de ani de atestare documentară a Poliției Române.

Criminalişti, luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, poliţişti rutieri şi de prevenire s-au pregătit pentru a le dezvălui copiilor câteva din tainele muncii lor. Vizitatorii au putut urca în autospecialele poliţiei rutiere sau pe motocicletă, s-au amprentat şi au putut vedea îndeaproape echipamentele de care dispun mascaţii. Sirenele poliţiei au răsunat azi doar pentru bucuria copiilor care au fost deosebit de încântaţi să fie pentru câteva clipe poliţişti rutieri.

Poliţiştii de ordine publică împreună cu colegii lor de echipă (câinii de patrulare şi câinii de urmă)i au prezentat mai multe exerciţii demonstrative de imobilizare a unor infractori periculoşi. A fost punctul culminant al unei zile pline de emoţii atât pentru poliţişti cât şi pentru copii.

        

La final, într-o atmosferă plină de bucurie şi entuziasm, copiii au lansat spre cer baloane albastre, odată cu toate gândurile lor frumoase.

 

Lăsaţi un răspuns