Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 27 aprilie 2024

Delegație din Maramureș – la Bruxelles și Londra. CJ vrea să promoveze produsele tradiționale

Produsele tradiționale din Maramureș vor fi promovate la Bruxelles și Londra cu prilejul unor deplasări ce vor fi făcute în următoatea prerioadă, spune Gariel Zetea, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș.

produse traditionaleZetea a participat la Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, în organizarea Direcției pentru Agricultură Județeană (DADR) Maramureș. Evenimentul instituit prin legea 168/2017 va avea loc anual, în data de 10 octombrie. Întâlnirea a fost stabilită în sala ”Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș. În cuvântul său adresat invitaților, șeful administrației județene a subliniat importanța promovării produselor tradiționale și susținerea micilor producători.

”Mă bucur că putem găzdui acest eveniment extrem de important, ținând cont de faptul că preocupările Consiliului Județean Maramureș privind promovarea produselor tradiționale românești sunt mai accentuate de la an la an. La fiecare participare pe care o avem la târgurile internaționale de turism, la întâlnirile din București unde promovăm județul Maramureș, aproape de fiecare dată am invitat alături de noi meșteri populari și producători locali, oameni care să aducă produsele noastre de excepție și să le prezinte celor cu adevărat interesați. Pe lângă tradițiile frumoase pe care le avem aici, în Maramureș, respectiv dansul, cântecul, arhitectura tradițională maramureșeană, promovăm și aceste produse complementare. Atât meșterii populari, cât și producătorii tradiționali de alimente trebuie să fie prezenți alături de noi. În următoarele săptămâni vom avea câteva deplasări importante, respectiv vom sărbători Ziua Națională a României la Bruxelles, iar apoi ne vom deplasa la Londra, la invitația ambasadorului României, Dan Mihalache. Și acolo, pe lângă partea de folclor și tradiții românești vom avea alături de noi și reprezentanți care să promoveze aceste produse agroalimentare maramureșene”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

 

Lăsaţi un răspuns