Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 24 aprilie 2024

Pensionarii de la Mina Baia Sprie sărbătoresc

An de an, foștii angajați de la Exploatarea Minieră Baia Sprie, care au statutul de pensionari, se întrunesc și socializează împreună. Unii dintre ei au ajuns la frumoasa vârstă de 90 de ani și abia așteaptă să se vadă cu colegii mai tineri de 60-80 de ani.

intalnire mineriLa fiecare reuniune anuală, atmosfera a fost una plină de emoții, distracivă și de bună dispoziție. Și această a 13-a întâlnire, cu siguranță, va fi la fel, pentru că nu lipsesc Petre Ceteraș și Remus Dumitrean („Coco”). Orchestra va fi și ea la înălțime, mâncarea și băutura, dar mai ales perlele minerești, vor face bună dispoziție pentru cei 71 de foști ortaci care și-au anunțat prezența, joi 18 iulie, cu începere de la ora 13.00, la „Amicu” Baia Sprie. Aceștia vor socializa, distra, deapăna amintiri și vor vorbi despre frumoasele clipe pe care le-au petrecut cândva împreună.

Anul trecut au fost prezenți la întâlnirea de la Baia Sprie un număr de 66 de foști ortaci, care s-au simțit extraordinar, mai ales după ce au servit un pahar de horincă, amintindu-și de anumite situații cu care s-au confruntat în practicarea meseriei de miner.

Organizatorii acestor întruniri sunt: Elvira Labina, Alexandru Mureșan, Gheorghe Bud și Petre Ceteraș, care s-au străduit să asigure o atmosferă frumoasă de neuitat pentru participanți. Vor fi prezenți cuplători, semnaliști, vagonetari, mineri, artificieri, tehnicieni mineri, maiștrii și ingineri. Multă sănătate și fericire tuturor pensionarilor. Noroc bun și La mulți ani!

V. Gherman

 

Lăsaţi un răspuns