Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 26 aprilie 2024

Ministrul: Vom organiza concurs pentru directorii de școli

Concursul pentru directorii de școli va fi organizat în vara aceasta, anunță ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, într-un interviu pentru HotNews.ro.

Oficialul a spus că pe 9 ianuarie pentru peste 4.250 de directori și directori adjuncți de școli s-au terminat mandatele. Dintre aceștia, pentru circa 600 de directori inspectoratele nu au mai prelungit contractele, directorii fiind schimbați.

elevi-400x300„Pentru directori, (…) știu foarte clar că vor trebui să fie examene în care să-și demonstreze competența din perspectiva legislației, a cunoașterii legislației Educației, a cunoașterii legislației economice și toate celelalte lucruri pe care un manager trebuie să le cunoască. Dacă vor avea un cuvânt de spus, într-un procent de 5-10 la sută și cadre didactice titulare cu normă întreaga din acele școli, vom vedea. Dar baza va fi verificarea acestor cunoștințe într-o manieră cât mai relevantă, cât mai sigură și aproape de adevăr”, a declarat ministrul.

Cîmpeanu a mai spus că le-a cerut inspectoratelor școlare să spună care au fost motivele pentru care au schimbat apoape 800 de directori și directori adjuncți.

”În data de 9 ianuarie au expirat mandatele pentru număr de 4.250 de directori și directori adjuncți. Între cele 4.250 de numiri, 796 au fost persoane noi, care nu au asigurat continuitatea la conducerea școlii, fie director, fie director adjunct.

Știm cu toții că prin Legea Educației Naționale, articolul 258, în alineatul 7, e dreptul inspectorului general, cu avizul Consiliului de Administrație, se numească directori sau directori adjuncți până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de începerea anului școlar următor 2021-2022”, a declarat ministrul.

„Pentru pentru a organiza concursurile de director, trebuie mai întâi să avem organizate concursurile la nivelul inspectoratelor școlare. O serie de directori au avut mandatul expirat după cinci ani, în luna ianuarie, în data de 9 ianuarie, alții vor avea, peste 4.500 vor avea mandatul expirat în luna august. În luna august când expiră și cei numiți acum, în ianuarie, expiră și celelalte mandate, deci vom avea în luna august 9.771 de directori și directori adjunct. Deci, în mod clar, concursurile vor trebui organizate, pentru că dacă nu se vor organiza vom ajunge într-o situație mult mai rea decât cea din luna ianuarie 2021. Pentru asta este nevoie să avem concursul pentru inspectorate”, a mai spus Cîmpeanu.

 

Lăsaţi un răspuns