Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 26 mai 2022

Cultura şi Învierea- tema unei conferinţe organizate la Şomcuta Mare

Casa de Cultură a oraşului Șomcuta Mare a găzduit marţi, 22 martie, Conferința Regională ,,Cultură și Înviere, Cuvânt și Întrupare – ASTRA și renașterea unui neam de creștini”, manifestare organizată de ASTRA Despărțământul Șomcuta Mare, în colaborare cu Liceul Teoretic ,,Ioan Buteanu” și Primăria și Consiliul Local al orașului Șomcuta Mare. Acțiunea se înscrie în ciclul de evenimente derulate sub egida ,,Astra Șomcuteană și universitarii”, fiind un prilej de bucurie pentru marea familie astristă, deoarece a avut loc după o perioadă de doi ani de restricții pandemice, care au pus într-un con de umbră evenimentele culturale din întreaga țară. Au fost prezenți la evenimentul cultural astriști și prieteni ai ASTREI, care simt și trăiesc românește, din județele Cluj, Satu Mare și Maramureș.

astraAcțiune organizată sub semnul păcii

Întotdeauna ASTRA Șomcutează a găsit sprijin la autoritățile locale în ceea ce privește demersul cultural-educativ. Primarul orașului Șomcuta Mare, Gheorghe-Ioan Buda, a adresat un mesaj de bun venit participanților, punctând rolul pe care Asociația culturală ASTRA îl are în procesul de culturalizare al maselor. Au participat la eveniment președintele ASTREI Lăpușene, prof. dr. Valeria Bilț, președintele ASTREI Dejene, ec. dr. Radu Gavrilă, prof. Ioan Tuhuțiu, președintele Societății Cultural-Patriotice ,,Avram Iancu”, Filiala Baia Mare, Ioan Isac, vicepreședintele Societății Cultural-Patriotice ,,Avram Iancu”, Filiala Baia Mare, părintele protopop ortodox de Chioar, Nicolae Petruș, numeroși preoți din Protopopiatul Ortodox Chioar. Acțiunea culturală organizată de ASTRA a stat sub semnul păcii, o pace pe care și-o dorește toată lumea în aceste vremuri tulburi. Un porumbel care purta în cioc o creangă de măslin a fost realizat special pentru acest eveniment, ca un mesager al păcii, fiind arborat pe cortina Casei de cultură care a găzduit evenimentul. Lucrarea a fost realizată de elevii liceului Teoretic ,,Ioan Buteanu”, sub îndrumarea profesoarei Izabela Lorincz. In deschiderea evenimentului, Eliza Lazăr, o talentată elevă a liceului șomcutean, a interpretat cu har o priceasnă. Apoi, prof. univ. dr. preot Ioan Chirilă, a conferențiat despre Cultură și Înviere, Cuvânt și Întrupare, reușind să sensibilizeze întreaga adunare. Preotul Ioan Chirilă este o personalitate macantă a mediului universitar românesc. Asistent, lector, conferențiar, profesor, conducător de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca, director al Seminarului Liceal Ortodox Român din Cluj-Napoca, cancelar și decan al Facultății de Teologie Ortodoxă, președinte al Senatului Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, părintele Ioan Chirilă a încântat auditoriul prin prestația oratorică desăvârșită.

Recital de pricesne al Corului astrist ,,Glasul Chioarului”

Evenimentul cultural s-a încheiat cu un recital de pricesne, susținut de Corul astrist ,,Glasul Chioarului” din Șomcuta Mare, un cor care trasmite emoție și bucurie în sufletul oamenilor de multe generații. Este cea mai veche formațiune corală din zonă, care a aniversat peste 130 de ani de activitate muzicală neîntreruptă, presărată cu multe premii și distincții. Corul a apărut pe șcenă într-o formulă înnoită, foarte mulți tineri alăturându-se coriștilor mai vechi. În prezent, formațiunea corală este condusă de președinte prof. Ionel Coteț și dirijată de Gelu Hotea, student la Academia de muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. ,,A fost un eveniment încărcat de emoție și bucurie, având în vedere că astriștii au putut să se reunească după o lungă perioadă fără restricțiile specifice pandemiei. A fost o conferință înălțătoare despre ASTRA și renașterea unui neam de creștini, despre cultură și Înviere, tema pliindu-se perfect pe perioada în care ne aflăm, premergătoare sărbătorii Pascale care se apropie. Ne propunem ca și pe viitor să organizăm evenimente culturale de excepție, de care socientatea românescă are mare nevoie în aceste vremuri tulburi, pentru a-și păstra identitatea națională și tradițiile nealterate”, a punctat prof. Alina Talpoș, președinetele Despărțământului ASTRA Șomcuta Mare.

 

A.T.

 

Lăsaţi un răspuns