Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Finantare aprobata pentru proiectul de management al deseurilor

Valoarea investitiei trece de 47.000.000 de euro

 

Finantarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deseurilor in Judetul Maramures” a fost aprobata. Urmatorul pas este semnarea de catre Consiliul Judetean (CJ) Maramures a contractului de finantare.

 

La mijlocul acestei saptamani, CJ Maramures a primit decizia Comisiei Europene privind aprobarea finantarii proiectului „Sistem de Management Integrat al Deseurilor”, care face parte din Programul Operational Sectorial de mediu. Decizia a fost aprobata la Bruxelles, in 14 noiembrie, iar suma la care se aplica rata de cofinantare este stabilita la 47.036.482 euro. Acest proiect a fost initiat de CJ Maramures in urma cu mai bine de sapte ani si a suferit mai multe modificari fata de forma initiala.

Proiectul consta in investitii in sectorul de gestionare a deseurilor incluzand si inchiderea depozitelor urbane neconforme existente in orase. Acesta va cuprinde toate masurile necesare privind colectarea deseurilor, selectarea, transportul, transferul, tratarea, precum si depozitarea deseurilor.

Trei statii de transfer pentru gunoaie

Proiectul vizeaza colectarea selectiva a deseurilor in patru zone din judet, constructia a trei statii de transfer< una in Moisei (31.000 tone/an), alta in Targu Lapus (10.000 tone/an), dar si la Sighetu Marmatiei (25.000 tone/an). De asemenea, in localitatea Sarbi (comuna Farcasa), va fi contruit un centru de management integrat a deseurilor, care include si un depozit ecologic (150.000 tone/an), o statie de tratare mecano-biologica si o linie de sortare (32.000 tone/an), dar si construirea unui statii de sortare la Sighetu Marmatiei (22.000 tone/an). Conform proiectului, vor fi realizate 7 centre de colectare a deseurilor voluminoase (Baia Mare, Targu Lapus, Seini, :omcuta Mare, Sighetu Marmatiei, Viseu de Sus si Borsa. Odata cu demararea acestui proiect vor fi inchis si reabilitate depozitele neconforme de la Arinies – Borsa, Rohia – Targu Lapus, Satu Nou de Jos – Baia Mare, Seini, Teplita – Sighetu Marmatiei si Viseu de Sus.

 

200 de locuri de munca infiintate prin proiect

Reprezentantii CJ Maramures sustin ca implementarea acestui proiect va duce atat la rezolvarea  problemelor privind colectarea si procesarea deseurilor, dar si la infiintarea unor noi locuri de munca. Conform autoritatilor judetene, proiectul face posibila crearea a aproximativ 200 locuri de munca. Reprezentantii CJ recunosc faptul ca „Sistemul de Management Integrat a Deseurilor” este cel mai important proiect al administratiei judetene.

Lăsaţi un răspuns