Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Posts Tagged ‘fumatori’

Fumătorii şi obezii refuzați la operații

Fumătorii şi obezii refuzați la operații

Persoanele obeze si fumătorii nu vor mai putea beneficia de operații de rutină prin sistemul național de sănătate din Marea Britanie (NHS) întrucât spitalele încearcă să economisească bani. Această nouă regulă a fost pusă pe seama motivelor financiare, potrivit independent.co.uk. Publicaţia arată că Luton Care Commissioning Group, o organizație medicală, i-a cerut unui [...]

Prima victorie a fumătorilor

Prima victorie a fumătorilor

Senatorii din Comisia juridică au făcut un prim pas pentru oferirea unor condiţii mai bune pentru fumători, fiind de acord cu serie de amendamente potrivit cărora spaţiile închise unde nu se poate fuma sunt doar cele cu pereţi de jur împrejur, în schimb se va putea fuma în camere special amenajate. Parlamentarii vor să modifice definiţia spaţiului unde se poate fuma, astfel [...]