Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 8 mai 2024

Posts Tagged ‘pnl baia mare’

Ionel Bogdan: PNL susține investițiile în infrastructură și dezvoltarea județului

Ionel Bogdan: PNL susține investițiile în infrastructură și dezvoltarea județului

„Am verificat, alături de prefectul judetului, stadiul lucrărilor pe tronsonul Baia Sprie-Sighet. Am primit asigurări de la constructor că în acest an, porțiunea Sighet-Mara va fi finalizată în proporție de 100%. De asemenea, segmentul de drum din zona Gutai va fi terminat până la stratul de uzură, acesta urmând a fi turnat în prima parte a lui 2017”, spune liderul PNL Baia [...]

PNL Baia Mare: Opţiunea electoratului nu a fost raţională, ci emoţională

PNL Baia Mare: Opţiunea electoratului nu a fost raţională, ci emoţională

Președintele PNL Baia Mare, avocatul Cristian Niculescu Țâgârlaș, a anunțat că echipa liberală din Consiliul Local se va ghida după principiile legalității, transparenței și moralității în administrație. Totodată, într-un comentariu cu privire la rezultatele alegerilor locale din 5 iunie, liderul liberal a arătat că PNL respectă principiile democrației care se manifestă [...]

PNL: Vom continua să milităm pentru legalitate în activitatea CL Baia Mare

PNL: Vom continua să milităm pentru legalitate în activitatea CL Baia Mare

PNL Baia Mare va acționa pentru legalitate, transparență și moralitate în noile structuri ale administrației locale Intr-un comunicat de presa se arata ca Partidul Național Liberal (PNL) Baia Mare a luat act de opțiunea băimărenilor, exprimată prin vot la alegerile locale din 5 iunie. Consecvenți programului nostru politic vom continua să milităm pentru legalitate în activitatea [...]

Țâgârlaș s-a înscris în competiția pentru câștigarea Primăriei Baia Mare

Țâgârlaș s-a înscris în competiția pentru câștigarea Primăriei Baia Mare

Duminică, 24 aprilie, au fost depuse candidaturile celor din PNL pentru funcțiile cheie în administrația județului, respectiv a municipiului Baia Mare. Președintele PNL Baia Mare, avocatul Cristian Niculescu Țâgârlaș, s-a înscris oficial în competiția pentru câștigarea Primăriei Baia Mare. „Astăzi mi-am depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Baia Mare. [...]

PNL Baia Mare cere socoteală primăriei pentru banul public

PNL Baia Mare cere socoteală primăriei pentru banul public

Nemulțumirile legate de modul în care este administrat orașul le-au fost semnalate reprezentanților PNL Baia Mare la întâlnirile pe care aceștia le-au avut în cartiere. Pe lângă problemele specifice fiecărei zone, cetățenii le-au solicitat liderilor liberali să obțină date și să le prezinte o situație clară a datoriilor pe care le are municipiul Baia Mare în acest [...]

PNL Baia Mare: Susținere totală avocatului Niculescu-Țâgârlaș

PNL Baia Mare: Susținere totală avocatului Niculescu-Țâgârlaș

Liderii Partidului Naţional Liberal (PNL) Baia Mare au transmis un mesaj de unitate şi forţă la Adunarea Generală a membrilor, desfășurată vineri, 8 aprilie. Cei peste 200 de membri liberali prezenți și-au reconfirmat încrederea față de preşedintele PNL Baia Mare, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, care a fost asigurat de toată susţinerea necesară în competiţia electorală pentru [...]

PNL strange semnaturi pentru pastrarea zonelor verzi in Baia Mare

  PNL Baia Mare, impreuna cu organizatia de tineret (TNL), va demara o actiune de strangere de semnaturi si discutii cu cetatenii, pentru pastrarea zonelor verzi in municipiul resedinta de judet. Masura a fost luata dupa ce consilierii liberali au primit, de la arhitectii municipiului, proiectul Planului Urbanistic General (PUG).   Cristian Niculescu Tagarlas, purtator de [...]

Consilierii PNL din Baia Mare strang randurile

Consilierii PNL din Baia Mare strang randurile

Calin Bota Consilierii liberali din Baia Mare si-au schimbat tactica de adordare a problemelor cuminitatii. In cadrul unei conferinte de presa, liberalii baimareni au dorit sa arate ca se implica in rezolvarea problemelor comunitatii, subliniind ca fiecare proiect al comunitatii va intra in dezbaterea grupului de consilieri, astfel incat acestia sa se prezinte la sedinte cu temele [...]

Emil Marinescu raspunde de PNL Baia Mare

Decizia privind validarea alegerilor din PNL Baia Mare va fi luata la sfarsitul acestei saptamani si, pana atunci, Emil Marinescu ramane presedinte interimar al organizatiei municipale, sustine Ovidiu Nemes, presedinte interimar al PNL Maramures. Acesta a mai aratat ca la nivelul de Birou Politic Judetean (BPJ) al PNL s-a format o comisie care va face o analiza privind modul de organizare si [...]

Soarta PNL Baia Mare la mana organizatiei judetene

Soarta PNL Baia Mare la mana organizatiei judetene

Gavril Ardusatan Schimbările produse, la începutul săptămânii, la nivelul conducerii Partidului Naţional Liberal (PNL) Maramureş, pot aduce noi schimbări privind organizaţia din Baia Mare. Asta la doar câteva zile de la organizarea alegerilor în PNL Baia Mare. Cu toate că Gavril Ardusătan a fost ales preşedinte al PNL Baia Mare, încă nu se poate spune că acesta a preluat şi [...]

Zetea: Doar dupa ce PNL isi va rezolva problemele interne vom relua discutiile privind protocolul

Sanctiunile aplicate consilierilor locali liberali si propunerile de sanctionare a fostului presedinte interimar al PNL Baia Mare, precum si a viceprimarului Zamfir Ciceu nu i-au determinat pe social-democrati sa reia discutiile cu conducerea PNL Maramures. Conducerile interimare ale celor doua organizatii judetene au suspendat discutiile privind protocolul semnat intre PSD si PNL in 2008. [...]