-
Lucia Butcure: ”Pentru binele cetățenilor din Cupșeni, fac un apel la rațiune și stabilitate”
Comunitatea și administrația locală din Cupșeni se află în fața unui moment inedit. O ședință ordinară de Consiliu Local îi desparte pe localnici de noi alegeri, pe lângă cele parlamentare, care vor urma în toamna acestui an. Este vorba despre posibila dizolvare a întregului CL, motivul fiind acela că, în trei ședințe ordinare consecutive, nu a fost adoptat nici un proiect de hotărâre.
Duminică, 2 octombrie, a doua ședință ordinară de Consiliu Local Cupșeni a fost suspendată, după cea din 20 septembrie, din cauza intereselor politice ale consilierilor PNL, aceștia alegând din nou să părăsească sala, fiindcă validarea unui consilier liberal nu a fost trecută ca prim-proiect pe ordinea de zi. Primarul ales, Lucia Butcure (PSD), a arătat că, în Cupșeni, fosta conducere liberală, care a fost la cârma Primăriei vreme de 12 ani, nu înțelege și refuză să accepte faptul că votul oamenilor a fost unul care a cerut schimbarea.
”Situația administrativă din Cupșeni este la un pas de a intra în colaps. Consiliul Local din Cupșeni ar putea fi dizolvat, dacă și a treia ședință ordinară trece fără votarea niciunui proiect de hotărâre. Și spun a doua ședință ordinară, fiindcă de aceeași opoziție penelistă m-am izbit și la ședința din 20 septembrie 2016, când am refuzat, la fel ca duminică, să las interesul politic înaintea interesului cetățeanului. Întreaga ședință de duminică a fost una cu atacuri clare din partea consilierului local PNL, Mircea Boga, care m-a informat că el este numit politic în Consiliul Local și reprezintă culoarea portocaliu, fapt de care este mândru. Problema, aceeași ca și cea de luna trecută, a reprezentat-o faptul că refuzăm să trecem primul proiect pe ordinea de zi validarea unui consilier local PNL, iar declarația lui a fost că ori de câte ori va avea ocazia, îmi va pune piedici, pentru a nu reuși să fac nimic pentru cetățenii comunității. I-am propus d-lui Boga și consilierilor PNL să lăsăm la final validarea noilor consilieri și să votăm proiectele comunei. Și s-a opus cu vehemență, convingându-i pe consilierii liberali să părăsească sala pentru a doua lună, consecutiv. Mai mult, m-a informat că el va solicita indemnizație dublă că l-am adus la muncă duminica, deși ne-am deplasat în satul dumnealui, Libotin”, a declarat primarul comunei Cupșeni, Lucia Butcure.
Legea administrației publice locale nr. 215/ 2001 arată că ”primarul convoacă Consiliul Local în orice zi a săptămânii, de câte ori interesele cetățeanului o cer”. Mai mult, aceeași lege spune că, dacă la o ședință nu s-a votat nici un proiect de hotărâre, consilierii locali nu primesc indemnizație pentru acea ședință. Art. 43., la aliniatul (2) arată că, în cazul neaprobării ordinii de zi, în condiţiile prevăzute la alin. (1), nu se acordă indemnizaţia cuvenită consilierilor locali pentru şedinţa respectivă, fapt care se întâmplă pentru a doua lună, consecutiv.
În ceea ce privește dizolvarea Consiliului Local, art. 55. din aceeași lege stipulează că un Consiliu local se dizolvă de drept în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv sau în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nicio hotărâre. În astfel de cazuri, primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale sau orice altă persoană interesată sesizează instanţa de contencios administrativ, care analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local. Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului, alegerile organizându-se în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local. Până la constituirea noului consiliu local, primarul sau, în absenţa acestuia, secretarul unităţii administrativ-teritoriale va rezolva problemele curente ale comunei, potrivit competenţelor şi atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, a arătat Lucia Butcure, primarul comunei Cupșeni.
Biroul de presă al Primăriei comunei Cupșeni
Jos talharii!!!
Aceasta doamna primărita este pusa în joc de către un anume individ numit Cristian Podina, care a influențat și cumpărat voturi, aducând din alta tara pe banii proprii voturi, țin sa precizez ca acesta are acolo firma, și a adus toți oamenii la vot.acest joc a lui podina se va termina când își va atinge scopurile, acelea de a-și valida proiectele, iar doamna lucia abea atunci va înțelege ca a fost folosita.
De la atata invidie se poate ajunge la diabet…