Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 30 aprilie 2024

6 poliţişti arestaţi preventiv

Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

politist-batut-400x243În urma administrării unui probatoriu complex, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale faţă de un număr de 23 de suspecţi, dintre care 9 sunt funcţionari ai Ministerului Afacerilor Interne, agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş – Serviciul Rutier, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în formă continuată.

 Prin ordonanţa din data de 29.07.2020, s-a dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore faţă de 6 suspecţi, agenţi de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.

 La data de 30.07.2020, după punerea în mişcare a acţiunii penale, a fost sesizat Tribunalul Maramureş cu propunerea de arestare preventivă faţă de inculpaţii care au fost reţinuţi.

Măsura arestului preventiv s-a dispus pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.07.2020, până la data de 28.08.2020, inclusiv, reţinându-se existenţa unor indicii temeinice privind săvârşirea faptelor menţionate.

Într-o informare transmisă de Tribunalul Maramureş se arată că, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că cei şase inculpaţi, în perioada octombrie-decembrie 2019, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au acceptat bani şi alte foloase necuvenite (brad de Crăciun, produse alimentare, băuturi alcoolice) oferite de diverşi conducători auto opriţi în trafic pentru control, în schimbul neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu, sau chiar au pretins aceste foloase necuvenite.

”Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a făptuitorului, faptă imputată doar unuia dintre inculpaţi, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că acesta, în luna decembrie a anului 2019, nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, faptă reţinută în sarcina a doi inculpaţi, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că aceştia, în luna decembrie a anului 2019, cu prilejul întocmirii unor procese-verbale de sancţionare contravenţională, au reţinut alte stări de fapt decât cele constatate, pentru a evita aplicarea anumitor sancţiuni”, se arată în comunicatul Tribunalului.

Inculpaţii au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

Lăsaţi un răspuns