Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 26 noiembrie 2024

Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian Chira fost sărbătorit la vârsta de 95 de ani

Vineri, 27 mai 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 95 de ani, pe care o va împlini mâine, sâmbătă, 28 mai.

Sărbătoreasca zi a Arhiereului, cinstit de întreaga ţară, care este privit de credincioşii  maramureşeni şi sătmăreni, dar şi din alte eparhii, ca un sfânt, a avut loc în Paraclisul Episcopal cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, unde Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba Te-Deumu-lui, în prezenţa unei mulţimi impresionate de credincioşi şi oficiali.

ips sarbatoritA venit de la Cluj să-i ureze „La mulţi ani!” Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care i-a oferit cele mai mari distincţii ale Mitropoliei – Engolpionul cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula şi „Crucea Transilvană”. „Încă de atunci de când eram mititel şi nu ştiam că există mai multe mănăstiri în ţară, a spus Î.P.S. Mitropolit Andrei, ştiam că există un singur stareţ la Rohia: era stareţul Justinian. Influenţa duhovnicească a Înaltpreasfinţitului zeci de ani s-a revărsat copleşitor peste tot ţinutul şi nu numai peste tot ţinutul, pentru că s-au bucurat de prezenţa Înalpreasfinţiei Sale mai apoi şi credincioşii din mijlocul Transilvaniei, şi alţi călugări şi credincioşi din ţară şi atunci pe bună dreptate zicem n-avem mai mulţi părinţi şi Î.P.S. Justinian este părintele nostru, al episcopilor, al clericilor şi al credincioşilor din această binecuvântată eparhie. Şi atunci, şi noi, fiii duhovniceşti, trebuie să răspundem cu aceeaşi măsură”, a mai spus Î.P.S. Andrei. Vorbitorul a amintit de patru virtuţi ale Arhiepiscopului Justinian, aşa cum le-au avut marii părinţi de odinioară, când era vorba de fiii lor duhovniceşti: îi primeşte pe toţi cu mult drag, pe toţi îi iubeşte cu putere, pentru toţi se roagă lui Dumnezeu şi, în al patrulea rând, la toţi le poartă sarcinile duhovniceşti”, a spus ÎPS Mitropolit Andrei.

Din partea Centrului Eparhial şi a truditorilor de aici, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul i-a înmânat Î.P.S. Justinian o icoană cu Învierea Domnului, pentru că suntem în perioada de lumină dintre Înviere şi Înălţare la Cer, şi un mare coş cu flori albe, semn al iubirii, pe care i-o poartă. „Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian este ctitorul reînviatei Episcopii a Maramureşului şi Sătmarului, care, răstignită de atâtea ori în istorie, a reînviat de fiecare dată. De data aceasta, Episcopia noastră, prin temelia care s-a pus, atât cât va ţinea acest ţinut şi credinţa, va dăinui în istorie şi odată cu ea va dăinui neamul nostru românesc împreună cu credinţa şi identitatea lui”, a spus P.S. Iustin Sigheteanul.

În încheiere a vorbit Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian, vădit emoţionat. „Ne-am adunat cu inimă şi cu suflet curat să sărbătorim 95 de ani de viaţă. Împreună, vă rog, să mulţumiţi lui Dumnezeu toţi, că Dumnezeu m-a ajutat să trăiesc aceşti 95 de ani din plin. Am trăit din plin viaţa duhovnicească. De aceea mulţumesc lui Dumnezeu în primul rând, Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, Maicii Domnului şi tuturor Îngerilor şi Sfinţilor pentru că mi-au ajutat. Dacă mi-a da Dumnezeu dreptul să mă rog şi după ce voi pleca de aici, nu vă voi uita niciodată. Aşa cum vă văd acum, în vecii vecilor vă voi vedea pe toţi. Mă voi ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea voastră, a tuturor, a neamului nostru binecuvântat, a ţării noastre”, a spus Înalpreasfinţitul Părinte Justinian.

Felicitările au fost, apoi, adresate sărbătoritului în sala de Consiliu a Eparhiei, unde au venit oficialităţi de prin rang din cele două judeţe, Maramureş şi Satu Mare, protoiereii şi secretarii lor, preoţi şi monahi, credincioşi, ostenitorii Centrului Eparhial, cu flori şi mici cadouri, multe simbolice, dar toţi cu gândul curat de se ruga ca Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian să trăiască încă mulţi ani de aici înainte, ca să se poată ruga pentru cât mai multe persoane din această ţară.

A fost o sărbătoare frumoasă şi emoţionantă, o sărbătoare a bucuriei în jurul Arhiepiscopului Justinian al Maramureşului şi Sătmarului.

Andrei Fărcaş

 

Lăsaţi un răspuns