Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 17 aprilie 2024

Ministerul Sanatatii scoate la concursul de Rezidentiat 3.810 de posturi

La concursul de Rezidentiat pe care Ministerul Sanatatii il va organiza in data de 20 noiembrie, s-au inscris 5.030 absolventi ai universitatilor de medicina si farmacie, care vor concura pe 3.810 locuri si posturiscoase la concurs.

Cei mai multi candidati au optat pentru a sustine concursul in centrele din Bucuresti (1775), Cluj Napoca (820) si Iasi (774).

Spre deosebire de anii trecuti, anul acesta, concursul se va desfasura, descentralizat, in centrele universitare din Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Targu Mures si Timisoara.

In premiera, subiectele de examen vor fi proprii pentru fiecare universitate, dar bazate pe o tematica comuna si respectând o metodologie unica, in conformitate cu legislatia in vigoare.

Intru-un comunicat al Ministerului Sanatatii se arata ca anul acesta, Ministerul Sanatatii  va pune accent pe pregatirea  medicilor in specialitatile deficitare. Astfel, posturile scoase la concurs sunt, in principal, pentru medicina de urgenta, ATI, neonatologie, oncologie medicala, farmacie clinica, specialitati unde nu exista in prezent o acoperire suficienta cu personal calificat.

Concursul se va desfasura sub forma de test-grila cu 200 de intrebari, pe o durata de 4 ore.

Ocuparea locurilor in specialitate se face in ordinea punctajului de promovare obtinut, pe fiecare centru universitar, in limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu in centrul respectiv, alcatuindu-se o singura clasificare pentru fiecare domeniu. Pentru rezidentiatul pe post clasificarea se face pe fiecare post.

Lăsaţi un răspuns