Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 18 aprilie 2024

PSD Maramures sustine deciziile lui Ponta

mircea ursache, calin matei

mircea ursache, calin matei

Organizatia judeteana a PSD Maramures sustine deciziile luate de presedintele partidului, Victor Ponta. Organizatia s-a intrunit zilele trecute intr-o sedinta a Biroului Permanent Judetean (BPJ), reuniune la care au fost invitati toti presedintii organizatiilor teritoriale din judet.

Intr-un comunicat de presa al PSD Maramures se arata ca presedintii organizatiilor locale (din 76 de administratii) si membrii BPJ si-a exprimat, in unanimitate, sustinerea publica fata de decizia adoptata de Biroul Permanent National al partidului referitoare la schimbarea din functie a lui Mircea Geoana. „BPJ al PSD Maramures sprijina punctul de vedere exprimat de presedintele PSD, Victor Ponta, si considera ca demersurile si masura adoptata de conducerea centrala a PSD sunt statutare si nu reprezinta decat continuarea masurilor de sanctionare adoptate in cazul lui Mircea Geoana. O decizie luata in unanimitate de BPN este obligatorie si trebuie respectata de toti membrii PSD”, se arata in comunicat. De asemenea, Mircea Ursache, presedintele PSD Maramures, a subliniat ca organizatia pe care o conduce sustine transparenta decizionala si ducerea la indeplinire a hotararilor tuturor structurilor interne ale PSD.

“Prea multa vreme in PSD au contat doar deciziile adoptate in cercuri informale si impuse apoi membrilor prin voturi formale. Mesajul pe care PSD il poate transmite electoratului prin renuntarea la o decizie votata in unanimitate este unul de nesiguranta. Nu ne permitem sa fim sovaielnici. Un partid mare ca PSD, condus fara forta, poate induce in ochii electoratului ca si guvernarea noastra viitoare va fi la fel. Felul in care e condus un partid in opozitie sugereaza cum va fi condus si cand va fi la putere”, a declarat Ursache.

Prim-vicepresedintele PSD Maramures, Eugenia Godja, este de parere ca greselile  presedintelui Mircea Geoana tin de domeniul evidentei. “Incalcarile repetate ale Statutului PSD si atitudinea de fronda fata de actuala conducere PSD aleasa statutar in cadrul Congresului PSD sunt mult prea clare pentru a fi disputate. Nu face bine nimanui schimbarea lui Mircea Geoana si nu genereaza fericire in randul membrilor PSD, dar o masura deja adoptata trebuie sa-si urmeze cursul”, a declarat Godja.

Membrii PSD -egali in drepturi

Organizatia Judeteana PSD Maramures considera ca toti membrii partidului sunt egali in fata Statului PSD. „Deciziile trebuie aplicate si respectate fara echivoc de catre toti indiferent de pozitia pe care o ocupa intr-o anumita functie. Trebuie sa demonstram romanilor ca suntem un partid unit si ca putem impreuna cu partenerii nostri de la PNL si PC sa construim o alternativa serioasa , puternica si mai ales hotarata la actuala putere corupta din Romania. Nu putem sa facem acest lucru decat daca ne respectam pe noi mai intai si cuvantul nostru odata dat sa fie respectat cu onoare. Sprijinim in continuare conducerea PSD in frunte cu presedintele nostru Victor Ponta si toate angajamentele sale publice. Credem ca doar impreuna putem sa atingem obiectivele asumate in cadrul Congresului PSD:  Castigarea alegerilor in 2012 si reasezarea Romaniei pe fagasul normal al democratiei”, se mai arata in comunicatul PSD Maramures.

Lăsaţi un răspuns