Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 26 aprilie 2024

PSD saluta victoria laburistilor in alegerile din Irlanda

Partidul Social Democrat saluta victoria candidatului laburist in alegerile prezidentiale din Irlanda, Michael D. Higgins, o noua victorie a stangii, in fata lipsei de solutii si a populismului neconservatorilor. Iata ca si irlandezii, in fata crizei provocate de banci si de un guvern conservator, au ales ca presedinte un laburist.

Printr-un comunicat de presa, PSD arata ca victoria candidatului stangii in alegerile din Irlanda vine dupa seria de succese electorale inregistrate de socialisti, pe tot cuprinsul Europei. Dupa victoria in alegerile locale, Partidul Socialist din Franta a obtinut, pentru prima data in istorie, majoritatea in Senatul francez. Coalitia condusa de social-democratii danezi a obtinut victoria in alegerile din Danemarca, impunand primul premier femeie, din istoria acestei tari. In Germania, SPD castiga land dupa land, anuntand o victorie in alegerile parlamentare de la anul. In fine, in Italia, stanga a spulberat, in alegerile locale, fortele politice conduse de Silvio Berlusconi.

Increzatori pentru 2012

Reprezentantii PAS sustin ca aceste semnale politice ne dau incredere, pentru ca ele arata tendinta electoratului de a se raporta la cei care ofera solutii rationale, corecte, echitabile respingand abordarile brutale, in urma carora cei mai dezavantajati de criza sunt si cei pusi de guvernele conservatoare sa plateasca mai departe factura declinului economic. PSD este convins ca alegerile din 2012, atat cele din Romania, cat si cele din importante state europene, vor marca venirea la guvernare a acelor forte politice interesate sa lucreze in interesul cetatenilor, a celor care muncesc corect, a celor care produc valoare respectand legea si pe cei din jurul lor si nu in interesul unui grup restrans, permanent protejat de orice vicisitudini.

Lăsaţi un răspuns