Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 2 noiembrie 2024

Mircea Man, comparat cu Basescu

Mircea Man

Mircea Man

Mircea Man, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Maramures, a fost comparat de unii consilieri cu seful statului. Acestia au gasit similitudini intre cei doi si chiar s-au aratat deranjati de atitudinea presedintelui CJ si actiunile demarate de acesta la final de an.

“Presedintele Romaniei are in obicei sa acorde, la final de an, diplome si distinctii din partea Administratiei Prezidentiale. Pana acum nu s-a mai intamplat ca presedintele Consiliului Judetean sa acorde medalii si diplome din partea Institutiei Presedintelui. L-as ruga pe Mircea Man sa ne spuna care este temeiul juridic al acestei actiuni atata vreme cat Institutia Presedintelui de Consiliu Judetean nu exista. Imi pare rau pentru cei premiati, pentru ca distinctiile acordate de Mircea Man nu au nicio valoare. Modelul a fost luat de la Basescu, dar fara temei legal, pentru ca institutia suntem noi, consilierii judeteni”, a declarat Marinel Kovacs, consilier judetean PNL.
Mircea Man a declarat ca-l onoreaza comparatia cu Traian Basescu. De asemenea, Man nu s-a sfiit sa-i dea o replica dura consilierului Kovacs. “Eu nu am fost negociat prin culisele partidelor pentru a ajunge presedinte de Consiliu Judetean, cum ati fost dumneavoastra. Eu am fost ales de maramureseni si votul lor imi da dreptul sa-i recompensez la final de an. Imi pare rau ca nu a existat posibilitatea sa premiez un numar mai mare de maramureseni pentru ca, in acest judet, avem multe personalitati si multe persoane care duc greul si care merita o diploma”, a replicat Man.
Dumitru Dumuta, secretarul CJ, a pus capat disputei, precizand ca textul legii (a administratiei publice locale) defineste presedintele de CJ ca fiind autoritate.

Lăsaţi un răspuns