Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 4 decembrie 2024

Licitatie castigata prin interese

A fost aleasa oferta cea mai mare

Petru Sofineti

Petru Sofineti

Proiectele cu finantare europeana au devenit o afacere profitabila pentru firmele de consultanta, proiectare si executie. Acestea merg mana in mana, iar de multe ori mainile lor nu sunt tocmai curate. Treaba merge struna, indiferent de judetele din care provin sau de culoarea politica a celor ce administreaza aceste firme. Nici functionarii publici nu stau departe de aceste afaceri dubioase. Totul pare legal, desi, in realitate, licitatiile se atribuie in baza unui caiet de sarcini facut dupa „chipul si asemanarea” celui care trebuie sa castige.

Depre proiectele cu finantare europeana se spune ca de la asezarea ideilor pe hartie si pana la executie si receptie, totul trebuie sa fie tratat cu seriozitate. Totul trece prin mai multe filtre de evaluare, autorizare, verificare si daca se constata neconformitati, finantarea se pierde, iar „oalele sparte” raman in sarcina administratiilor locale. Cu toate acestea, primariile trateaza usuratic acest aspect primejdios al finantarilor, facand jocul unor firme. Astfel de cazuri se intalnesc si in Maramures, programele cu fonduri comunitare prin programele nationale de dezvoltare rurala tinand capul de afis in joaca de-a finantarea.

Proiecte cu dedicatie
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) implementeaza mai multe programe de dezvoltare rurala. Pentru buna coordonare, APDRP a fost impartita in opt Centre Regionale, Maramuresul fiind prins in aceeasi regiune cu Satu Mare, Bihor, Salaj, Cluj si Bistrita Nasaud. La centrele regionale se semneza si se contracteaza proiectele depuse in prealabil la Oficiile Judetene. Majoritatea proiectelor sunt contractate la pachet (consultare, proiectare, executie), iar atribuirea contractelor se face de firme din judete diferite care participa in asociere la licitatii. Asa se face ca, pentru proiectele din Maramures, multe lucrari ajung in „orgada” unei asocieri care s-a facut intre Centrul Judetean de Proiectare Satu Mare, SC Samus Constructii SA Dej si SC Consultus SRL din Baia Mare. ~n timp ce primarii se spala pe maini, invocand ca nu au dreptul sa participe in comisiile de licitatii, viceprimarii sunt scosi la inaintare, insa sunt obligati sa respecte directivele venite de mai sus.

Remeti – comuna care se dezvolta armonios daca are drum spre padure
De curand, administratia locala a comunei Remeti a demarat procedura de licitatie pentru realizarea si modernizarea infrastructurii rutiere forestiere. Este vorba de cinci drumuri forestiere, acestea fiind considerate extrem de importante din punct de vedere al accesibilitatii catre padurile din proprietatea publica a comunei, dar si catre cele aflate in proprietate privata. Administratia locala sustine ca drumurile forestiere vor deservi 2.934 hectare de padure, iar realizarea si modernizarea acestora este „vitala pentru dezvoltarea armonioasa a comunei”. Realizarea acestor drumuri care contribuie la „dezvoltarea armonioasa a comunei” presupune pietruirea, realizarea de rigole pentru scurgerea apelor, realizarea de santuri si podete. Proiectul se realizeaza in baza unui program finantat cu fonduri comunitare prin programul national de dezvoltare rurala. Este vorba de Masura 125 pentru „~mbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii agricole si silvice”.

Licitatie castigata de firmele cu oferta cea mai mare
In acest scop, s-a incheiat un contract de finantarea intre APDRP si administratia locala. Studiul de fezabilitate a fost aprobat de APDRP, fiind scoase la licitatie, la pachet, lucrari de proiectare si executie. Valoarea estimata a lucrarilor se ridica la 5.002.798 fara TVA, iar costurile pentru proiectare ajung la 73.439 lei fara TVA. Licitatia a fost castigata de trei firme care au participat la licitatie in asociere. Este vorba de SC Consultus SRL Baia Mare, SC Centrul de Proiectare Judetean Satu Mare si SC Samus Constructii Dej. Acestea s-au prezentat la licitatie cu cel mai mare pret, nu cu oferta cea mai scazuta asa cum s-ar crede. Este vorba de 5.452.211 de lei fara TVA, cu aproximativ 450.000 de lei peste valoarea estimata a lucrarii. Presedintele comisiei a fost :tefan Duruttya, viceprimarul comunei. La aceasta licitatie s-au mai depus alte trei oferte, din partea unor firme care s-au prezentat tot in asociere, insa preturile au fost mult mai mici (cu aproximativ 1.000.000 de lei). Cu toate acestea, firmele care s-au prezentat cu oferta mai mica au fost scoase din carti, fiind descalificate.
Legaturile dintre cele trei firme care s-au asociat si castiga licitatie dupa licitatie sunt de natura politica, dupa cum spun unii, iar altii cred ca interesul si nationalitatea i-a unit. Va prezentam cateva date despre firme si istoricul lor.

SC Samus – firma abonata la fonduri publice in Cluj
SC Samus Constructii SA este o firma din Dej care in primavara acestui an a castigat licitatia de construirea celor noua poduri de pe drumul Rachitele – Ic Ponor (judetul Cluj). Valoarea contractului este de 3.914.332, 47 lei fara TVA, iar durata de executie a lucrarilor este de cinci luni de la data emiterii acordului de incepere a lucrarilor. Garantia structurii de pod este de 30 de ani. Firma este administrata de omul de afaceri Ioan Tecar (cel mai bogat om de afaceri din Dej) despre care presa clujeana spune ca este abonat la fondurile publice ale Consiliului Judetean Cluj. Omul de afaceri este proprietarul grupului MG TEC Grup (compus din zece companii: „Metalicplas Impex SRL”, societate specializata in prelucrarea sarmei laminate, „IzoTec SA”- specializata in productia de materiale izolante si adezivi, mortare pentru finisaje, „Termotec SRL”, specializata in productia tamplariei din profile PVC si aluminiu, „Pehart Tec SA” Petresti, specializata in producerea hartiei si a produselor din hartie, „Terminvest” – specializata in productia de tamplarie PVC si geam termopan, „Samus-Constructii” -specializata in lucrari de constructii, „Metalicplas Distribution”, companie specializata in distributia produselor realizate in cadrul MG TEC GRUP si nu numai, „Expo-AutoTec” – vanzare de camioane si piese din dezmembrari de camioane si „Tecar San”, depozitul pentru produsele grupului.
Tot presa clujeana spune ca firma lui Tecar, “Samus Constructii” a castigat licitatia organizata de Consiliul Judetean Cluj pentru asfaltarea a 317 kilometri de drumuri judetene, suma fiind de 197.5 milioane lei, aproximativ 47 milioane euro. Samus Constructii este una dintre firmele apropiate actualului primar al municipiului Dej, Morar Costan (primar PSD si vicepresedinte al organizatiei judetene Cluj). Firma omului de afaceri Ioan Tecar a câstigat pe lânga asfaltarea tuturor arterelor de circulatie din Dej si procedura de asfaltare a propriei strazi, unde isi are sediul societatea. La licitatie a participat doar societatea detinuta de apropiatul primarului.

Centrul Judetean de Proiectare- firma cu un angajat
Centrul de Proiectare Judetean Satu Mare ofera clientilor sai expertiza completa in domeniul constructiilor. Conform celor afisate pe site-ul oficial al institutiei, firma poate realiza proiecte de amploare in domeniul constructiilor si lucrarilor publice, in toate fazele: de la consultanta pentru atragerea finantarii, pana la proiectarea, executia, expertizarea sau gestiunea bugetelor proiectului. Centrul de Proiectare Judetean Satu Mare este o companie fondata de Ioana Vajda si Zsolt Zoltan Vajda in 2008. Cu toate acestea, din 2008 pana in 2011 firma a avut un singur salariat, iar din 2012 are 7 angajati. Firma nu este straina de Maramures, avand printre clientii primariile din Bistra, Coas, Sarasau, Remeti. Numai in acest an a semnat doua contracte in judetul nostru. Astfel in14 februarie s-a semnat contractul de proiectare si executie pentru obiectivul: „Reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere forestiere din comuna Cupseni”. Este vorba de drumuri forestiere in lungime de 9,2 km, gabioane si terasamente, finantat din fonduri UE prin programul FEADR. De asemenea, in 6 martie firma a semnat un alt contract cu administratia comunei Remeti. Este vorba de contractul pentru proiectare si executie pentru obiectivul „Un mediu curat in bazinul Tisa Superioara< Sistem de Canalizare si Statie de tratare a apelor uzate in comuna Remeti”. Valoarea proiectului se ridica la 8,7 milioane lei si presupune realizarea de colectoare principale de-a lungul drumului national in lungime totala de 8,22 km, 4 statii de pompare, o statie de epurare. Proiectul a fost finantat din buget guvernamental in baza HG 577/1997.

SC Consultus – se foloseste de functionarii publici
SC Consultus este o firma specializata in activitati de management si de consultanta in management. Consultus SRL are sediul in Baia Mare si este administrata de Botond Ferenc Szentgyorgy, fiul fostului consilier judetean UDMR, Sandor Szentgyorgy. Ani la rand societatea a avut relatii contractuale cu mai multe primarii din judet (Coas, Valea Chioarului etc), pentru care a realizat Strategia de Dezvoltare Durabila. Firma este infiintata in 2008 si pana in 2011 a avut 2-3 angajati. ~n 24 septembrie 2012, SC Consultus a obtinut certificatul de atestare pentru proiectarea de drumuri forestiere, conform O.M. nr. 576/2009.
Acum firma se foloseste de serviciile unui functionar public, angajat al Institutiei Prefectului Maramures. Legaturile dintre societate si firma sunt destul de vechi – administratorul SC Consultus si functionarul public au fost asociati in firma, insa in 2009 au semnat un act aditional prin care femeia si-a cedat gratuit partea. Cu toate aceastea, ea nu s-a desprins de societate si continua sa intocmeasca documente pentru firma de consultanta. Prin urmare, activitatea desfasurata se incadreaza la incompatibilitati, conform legii functionarului public (Legea 161/2003), adica angajata Institutiei Prefectului se afla in conflict de interese. ~n declaratia de interese postata pe site-ul institutiei, functionarul public nu a face referire la incompatibilitate.
SC Consultus a castigat in aceasta toamna un proiect pentru servicii de consultanta in management, in cadrul proiectului Modernizare strazi, infiintare Centru After School in localitatea Mara, dotare camin cultural Desesti si achizitie utilaje pentru interventii in situatii de urgenta, in comuna Desesti. Pe final de an, SC Consultus a semnat si contractul de proiectare si executie a lucrarilor de asfaltare pe drumurile din Petris, comuna Cetate (Bistrita Nasaud- judet pastorit de social-democratul Radu Moldovan). Astfel si-a adjudecat un contract in valoare de 2,070 milioane lei (fara TVA), intr-o alta comuna cu primar PSD.

Primarul din Remeti, speriat de DNA ca de bombe
Licitatiile castigate prin jocuri de culise si conflict de interese au ajuns in atentia oamenilor legii. Se zvoneste ca procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au demarat cercetari in judetele din nord-vestul tarii, implicit in Maramures. Cand a auzit de DNA, Petru Sofineti, primarul din Remeti (si acesta din PSD) s-a speriat ca de bombe. „Eu nu am niciun amestec. Eu am intrat in sala la deschiderea ofertelor, doar sa-i spun secretarei sa fie corecta. I-am lasat o hartie si am plecat. Legea permite primarului sa asiste la deschiderea ofertelor, dar eu am preferat sa plec”, spune primarul. Contactat telefonic, primarul comunei Remeti spune ca pana acum nu i-a solicitat nicio autoritate documente, iar in ceea ce priveste organizarea licitatiei Alesul spune ca nu a avut niciun amestec in ceea ce priveste licitatia. „Stiu ca s-a finalizat licitatia, dar nu stiu daca s-au trimis comunicarile la firmele participante. Eu nu fac parte din comisie, dar am aflat ca a castigat firma cu oferta cea mai mare, ceea ce mi s-a parut ciudat”, a spus primarul. „Eu i-am atras atentia secretarei si cu viceprimarul am vorbit. Le-am spus sa fie corecti, sa nu se ajunga la contestatii. Noi, la Remeti, am mai avut probleme si am ajuns pana la Curtea de Apel. Un an de zile am stat in instanta si tot anul nu am putut lucra. In ziua in care s-au deschis ofertele, am intrat si eu in sala sa duc o dispozitie. Apoi am iesit politicos din sala, lasandu-i sa-si faca treaba. Eu nu am semnat niciun act pentru licitatia asta, dar le-am cerut sa fie corecti si transparenti. Chiar am intrebat de ce e diferenta asa mare intre ofere ca nu mi s-a parut in ordine. Mai multe nu stiu”, a declarat Sofineti.

APDRP: Nu-ti permiti sa arunci cu banii
Reprezentantii Oficiului Judetean al APDRP din Maramures au precizat ca in acest an, pentru Masura 125 au fost contractate 11 proiecte in judetul nostru. „Procedura de avizare se face la Satu Mare. Aceste proiecte trec prin mai multe etape de verificare. Noi nu avem tangenta cu cei care participa la licitatii. Aceste proiecte sunt foarte bine conditionate si verificate. Exista o suma in care trebuie sa te incadrezi – la drumuri forestiere limita valorica este de un milion de euro, la fel si la drumurile agricole. Daca se depaseste aceasta valoare esti obligat sa completezi cu fonduri din bugetul local. Nu cred ca cineva isi permite sa arunce cu banii. Mai mult, fondurile se aloca in 3-5 transe, iar daca nu faci ce trebuie, pierzi finantarea”, a declarat Rodica Miclaus, din cadrul Oficiului Judetean Maramures.

 

Lăsaţi un răspuns