Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 22 noiembrie 2017

Man: Antonescu nu mai sta mult in fruntea senatului

“Nu sunt oracol, dar vă spun că Antonescu nu mai stă mult în fruntea Senatului”, a declarat Mircea Man, preşedinte PDL Maramureş. Acesta crede că problemele care au apărut după destrămarea USL vor genera schimbarea lui Crin Antonescu, preşedinte PNL, din funcţia de preşedinte al Senatului României.

Mircea Man consideră că trecerea PNL în opoziţie nu trebuie făcută decât după ce liberalii o să vină cu câteva justificări. “Nu treci în opoziţie ca şi cum ar face Crin Antonescu un duş şi să apară apoi curat. PNL trebuie să arate ce greşeli s-au făcut în cei doi ani în care a guvernat USL. Nu ar fi corect ca PNL să nu plătească cei doi ani de guvernare dezastruoasă”, a declarat Man. Preşedintele PDL Maramureş a mai subliniat că e necesară această “dare de seamă” deoarece Crin Antonescu a participat alături de Ponta la dezastrul care s-a făcut în ţarp, la atacul asupra statului de drept. “Aşteptăm PNL să iasă cu clarificări şi apoi să vină în opoziţie, inclusiv cu directorii din deconcentrate. Se poate să asistăm la răzmeriţe în PNL. În curând se vor revolta pentru că unora nu le convine că li s-a luat laptele şi mierea”, a declarat Man.

Lăsaţi un răspuns