Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 23 septembrie 2017

Nemeş: „Tăriceanu este o marionetă a grupului condus de Victor-Viorel Ponta”

ovidiu-nemes-1„Prin scrisoarea transmisă Partidului Naţional Liberal, Călin Popescu Tăriceanu nu face decât să demonstreze, încă o dată, că este o marionetă a grupului condus de Victor-Viorel Ponta. Călin Popescu Tăriceanu a activat în Partidul Naţional Liberal 25 de ani, dar a trădat formaţiunea politică prin nerespectarea unei decizii luate de partid şi a ales să urce în barca social-democraţilor. PNL nu va lua niciodată decizii „vremelnice”, aşa cum face domnul Tăriceanu.  Acum, în campanie electorală, Călin Popescu Tăriceanu, manipulat de PSD, scrie o scrisoare patetică prin care cere un congres extraordinar al partidului. Noi, liberalii, îi reamintim domnului Tăriceanu, cel care dovedeşte că este orbit şi avid de putere, că un congres al partidului poate fi cerut exclusiv de membrii PNL, iar domnia sa a renunţat de bună voie la calitatea de membru al unui partid pe care l-a şi condus o perioadă. Prin acest apel public, Călin Popescu Tăriceanu ne demonstrează tuturor că face o nouă plată în contul datoriei pe care o are faţă de PSD, pentru funcţia pe care i-a oferit-o şi anume, aceea de preşedinte al Senatului. Călin Popescu Tăriceanu uită că cel care trădează poate fi, la rândul său, trădat”, declară Ovidiu Nemeş, preşedinte PNL Maramureş.

Reader Feedback

Un raspuns catre “Nemeş: „Tăriceanu este o marionetă a grupului condus de Victor-Viorel Ponta””

  1. baimarean spune:

    dle Nemes

    va RUGAM verificati si cazul demn de cartea recordurilor Dragos TITEA!!!!

    ASre se pare ILEGALITATI la activ la angajarea la ROMATSA (NEPREZENTAREA LA SERVICIU VREO 5 LUNI PE BANI FRUMOSI)
    (A FOST NUMIT DIRECTOR JURIDIC FARA SA AIBA VECHIME NICI MACAR 1 AN DE JURIST??!!!)

    Acest domn TITEA DRAGOS, patron de pacanele dealtfel deci om serios, face de rusine maramuresul…

    El este de fapt un Bucurestean protapit undeva prin cotroceni….

    Va rugam investigati!

Lăsaţi un răspuns