Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 26 aprilie 2024

180.000 de lei/lună – bani de liceu

Peste 60.000 de elevi de liceu vor beneficia în anul școlar 2015-2016 de programul „Bani de liceu”, suport financiar care este condiționat de prezența zilnică la școală, a scris ministrul Educației, Adrian Curaj, pe pagina sa de facebook.

„Pentru anul școlar 2015-2016, Guvernul susține financiar peste 60.000 de elevi de liceu, prin intermediul programului „Bani de liceu”. Suportul financiar este condiționat de prezența zilnică și cred că orice astfel de inițiativă are menirea de a duce la scăderea abandonului școlar și la atragerea unui număr cât mai mare de copii la școală”, a susținut ministrul.

eleviSprijinul financiar din cadrul programului „Bani de liceu” se acordă elevilor care provin din familii în care venitul mediu lunar realizat pe ultimele trei luni pe membru este mai mic sau egal cu 150 lei.

Astfel, elevii primesc 180 lei lunar, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat.

 

sursa: Agerpres

Lăsaţi un răspuns