Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 16 aprilie 2024

Demersuri pentru soluţionarea conflictului din Berbeşti

Deputatul ALDE Maramureş, Cornelia Negruţ, se implică în soluţionarea conflictului din localitatea Berbeşti, comuna Giuleşti, adresând în acest sens o interpelare directorului general interimar al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Cătălin Homor.

amenajare parcare

Parlamentarul maramureşean a sesizat conducerea CNADNR în legătură cu nemulţumirea oamenilor din satul Berbeşti, comuna Giuleşti, referitoare la un proiect investiţional derulat în zonă.

„Vă aduc la cunoştinţă revolta oamenilor din satul Berbeşti, comuna Giuleşti, judeţul Maramureş, nemulţumiţi din cauza faptului că lucrările de reabilitare a DN 18 îi deposedează de anumite suprafeţe de teren pe care le deţin. Practic, localnicii din Berbeşti sunt intrigaţi deoarece o parte din terenurile proprietatea lor vor fi folosite pentru amenajarea unei parcări de TIR-uri. Aceasta în condiţiile în care oamenii nu au fost nici consultaţi, nici expropriaţi pentru ca terenurile lor să capete o altă destinaţie şi să fie folosite de stat”, a argumentat Cornelia Negruţ, în documentul trimis CNADNR.

Deputatul ALDE a mai spus că primarul din comuna Giuleşti, Gheorghe Bedeoan, susţine că societatea care modernizează DN 18 a declarat că terenurile sunt acum ale CNADR, un fapt ilegal şi neadevărat.

„Este vorba de aproape patru hectare, situate la ieşirea din Berbeşti spre Vadu Izei, care au fost deja îngrădite. Afectate de acest demers sunt aproximativ 30 de familii, care sunt nedumerite despre cum au fost întabulate suprafeţele respective fără acordul lor şi fără vreo solicitare oficială către Primărie”, a adăugat liderul ALDE Maramureş.

Pentru a lămuri situaţia, Cornelia Negruţ i-a adresat directorului CNADNR următoarele întrebări:

„1. Ce s-a întâmplat cu aprobarea şi respectarea Planului Urbanistic General al comunei Giuleşti, având în vedere împotrivirea localnicilor din Berbeşti de a se construi o parcare pe terenurile lor?;

2. Are CNADNR toate documentele legale privind dreptul de folosinţă al suprafeţelor reclamate de oameni ca fiind ale lor?;

3. Cum vedeţi soluţionarea acestei probleme, ţinând cont de nemulţumirea celor afectaţi de această investiţie?; 4. În cazul în care se va ajunge la un acord, în ce mod vor fi despăgubiţi proprietarii?”.

„Am formulat această interpelare la cererea oamenilor din Berbeşti, deoarece situaţia este departe de a fi lămurită. Sper ca reprezentanţii CNADNR să facă lumină în acest caz, iar localnicii să fie despăgubiţi, dacă au dreptul la acest lucru”, a conchis deputatul maramureşean.

 

Lăsaţi un răspuns