Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

Prefectura Maramureş şi Jandarmeria, în beznă

Instituţia Prefectului Maramureş şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Maramureş se alătură şi în acest an iniţiatorilor acţiunii internaţionale „Ora Pământului”,  precum şi demersurilor Guvernului României de a mobiliza în număr cât mai mare instituţiile publice, cu scopul atragerii atenţiei asupra problemelor de mediu actuale: poluarea, încălzirea globală şi folosirea resurselor finite pentru satisfacerea consumului din ce în ce mai ridicat de energie.

ora pamantului 19 martie

Astfel, în semn de susţinere , sâmbătă, 19 martie, între orele 20.30 – 21.30, toate unităţile Jandarmeriei Române dar şi Instituţia Prefectului Maramureş vor participa activ la acţiune, prin stingerea luminilor şi oprirea aparaturii electronice în sediile acestora, excepţie făcând doar sistemul comunicaţional şi dispeceratul unităţilor pentru a nu afecta capacitatea operaţională şi misiunile ce revin instituţiei.

Într-un comunicat de presă se arată că Jandarmeria Maramureş a rămas un partener constant al acţiunii „Ora Pământului”, iar demersurile de protejare a mediului nu se limitează doar la o singură acţiune, ci şi la promovarea la nivel naţional, în toate unităţile, a unui consum raţional al energiei, cu scopul reducerii cheltuielilor administrative, dar şi pentru reducerea poluării. Totodată nu trebuie omis faptul că Jandarmeriei Române îi revin prin Legea 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător, al florei şi faunei, în responsabilitatea sa aflându-se şi zonele care au statut de arie naturală protejată, de pe teritoriul României. Având în vedere aceste aspecte, conducerea Jandarmeriei Române a lansat un apel la adresa tuturor jandarmilor, şi nu numai, de a participa sâmbătă 19 martie a.c., în intervalul orar 20.30 – 21.30, la acţiunea „Ora Pământului”,, prin stingerea luminilor care nu sunt necesare şi prin deconectarea aparatelor electronice”, se arată în comunicat.

„Prin acest gest, Instituția Prefectului – Județul Maramureș își ia angajamentul de a se implica în lupta pentru rezolvarea problemelor de mediu ale societății noastre. Dintre acestea, cele mai pregnante ar fi problema poluării și cea a folosirii resurselor finite pentru satisfacerea consumului din ce în ce mai ridicat de energie al societății noastre. Ambele afectează cetățenii acestei planete fără a ține cont de granițe, de culoarea pielii, de naționalitate sau de limba pe care o vorbim, tocmai de aceea este nevoie ca, măcar în al doisprezecelea ceas, să ne dăm mâna pentru a salva Pământul. Planeta este a noastră, dar pentru a nu o distruge trebuie să-i acordăm respectul și grija cuvenite. Nu ne putem permite să fim aroganți în fața unor probleme de mediu pe care tot noi, din ignoranță sau din lăcomie, le-am creat”, susţin reprezentanţii Instituţiei Prefectului Maramureş.

R.M.I.

Lăsaţi un răspuns