Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 26 aprilie 2024

Şeful Poliţiei Maramureş – la hârleţ

,,Dacă fiecare dintre noi plantează azi un copac sau o plantă, mâine vom respira un aer mai curat, natura ne va răsplăti”. Cu acest gând șeful Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Maramureș, chestor de poliție, Dr. Viorica Marincaș a participat astăzi la acţiunea de plantare de pomi organizată la sediul inspectoratului. Viorica Marincaş a pus mâna pe hârleţ şi s-a alăturat acţiunii.     sef ipj mm 111

În prima zi de primăvară, polițiștii maramureșeni s-au alăturat demersului de a marca Ziua Internaţională a Pădurii,  printr-o acţiune de plantare de pomi atât la sediul inspectoratului cât şi la sediile subunităţilor de poliţie.

Într-un comunicat de presă al IPJ se arată că pomii au fost puși la dispoziție de Direcţia Silvică Maramureş, iar plantarea lor a avut menirea de a sugera că individual sau instituțional, putem contribui la repararea daunelor pe care natura le-a suferit din cauza oamenilor, activităţilor lor, indiferenţei acestora şi chiar răutăţii unora.

ipj 22 „Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş susține pe deplin demersurile care au drept scop dezvoltarea siguranţei comunităţilor locale şi pe componenta de mediu şi va onora parteneriatele care au acest gen de obiective”, se mai arată în comunicat.

Lăsaţi un răspuns