Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 25 aprilie 2024

Ludovic Orban, acuzat că a pretins bani pentru campanie

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secţia de combatere a corupţiei au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 11.04.2016, față de inculpatul ORBAN LUDOVIC, prim–vicepreşedinte al unui partid, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000

orbanDNA arată că din ordonanța de dispunere a controlului judiciar întocmită de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora :

La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim–vicepreşedinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.
Ulterior, la data de 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban Ludovic i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni.
Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban Ludovic o deţine în cadrul unui partid şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri.

Inculpatului i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Lăsaţi un răspuns