Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 26 aprilie 2024

Verdict în cazul lui Alexandru Pârjol şi Gheorghe Vişovan

Misiunea grea pentru judecătorii de la Curtea de Apel Cluj. După lungi deliberări au decis ce pedeapsă merită Gheorghe Vişovan, fost primar al comunei Rozavlea, precum şi directorul societăţii băimărene IMI SA şi inspectorul de şantier. Alexandru Pârjol obligat, prin sentinţă, să muncească în Baia Mare fără bani, ci din calitate de condamnat cu suspendare, situatie similara cu cea a lui Visovan si Mezei.

Cei trei inculpaţi într-un dosar legat de fraudă cu fonduri europene au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au făcut investigaţii legate de efectuarea unei lucrări de alimentare cu apă în comuna Rozavlea.

alexandru parjolContractul a fost încheiat în 2004, iar în luna martie 2010, procurorii au dispus trimiterea în judecată.

DNA a constatat că un proiect asemanator a mai fost realizat şi în anul 1998, iar o parte dintre lucrările pe care IMI SA pretindea că le-a realizat erau efectuate de câţiva ani.

Gheorghe Vişovan, primar al comunei Rozavlea, a fost acuzat de mai multe infracţiuni. Este vorba de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor;

În ceea ce priveşte situaţia lui Alexandru Pârjol, director general al S.C. „Întreprindere Montaj Instalaţii” (IMI) SA şi Ioan Mezei, inspector de şantier, procurorii au reţinut complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că în 6 februarie 2004, a fost încheiat contractul de asistenţă financiară nerambursabilă finanţat din fonduri SAPARD, obiectul contractului fiind implementarea proiectului intitulat „Alimentare cu apă potabilă a localităţii Rozavlea judeţul Maramureş”.

Primarul de la acea vreme, Gheorghe Vişovan, în calitate de reprezentant legal al beneficiarului – Consiliul Local Rozavlea, a prezentat reprezentanţilor Agenţiei SAPARD documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete (avize, memoriile justificative, proiectul tehnic, etc) având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Comunităţilor Europene în valoare de 1.416.640,28 lei (RON) (aproximativ 349.787,72 euro) reprezentând întreaga finanţare acordată prin programul SAPARD Consiliului Local Rozavlea.

Vişovan a omis cu ştiinţă să furnizeze informaţiile privind implementarea parţială a unui proiect asemănător în anii 1997–1998 şi a utilizat o parte din fonduri în alte scopuri decât cele prevăzute în Proiectul tehnic.

DNA arată că Mezei, în calitate de inspector de şantier desemnat pentru supravegherea lucrărilor necesare realizării proiectului, şi Pârjol, în calitate de director general al SC „IMI” SA, au completat documente în care au consemnat efectuarea unor lucrări care în realitate nu s-au realizat (respectiv montarea unor conducte şi folosirea unei anumite cantităţi de materiale de construcţii care în realitate nu a fost utilizate), documente ce au fost prezentate Autorităţii Contractante de către Vişovan Gheorghe.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Consiliul Local Rozavlea s-au constituit parte civilă cu suma de 1.416.640,28 lei reprezentând valoarea întregii finanţări acordate.

În vederea recuperării prejudiciului s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente SC IMI SA.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Baia Mare. Instanţa băimăreană s-a pronunţat în septembrie 2014 pentru condamnare cu suspendare. Astfel, Vişovan a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 2 ani, iar Mezei şi Pârjol au fost condamnaţi la câte 2 ani de închisoare cu suspendare.

De asemenea, instanţa a dispus ca inculpaţii să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, astfel: Vişovan la Primăria Rozavlea, iar inculpaţii Mezei şi Pârjol, a Primăria municipiului Baia Mare – Serviciul Public Ambient Urban sau Direcţia Poliţia locală. Astfel, în baza sentinţei, Vişovan ar fi trebuit să efectueze 80 de zile de muncă, iar ceilalţi doi câte 60 de zile.

În ceea ce priveşte despăgubirile, Judecătoria Baia Mare a dispus ca Pârjol şi IMI SA să plătească daune civile în valoare de 1.416.640 de lei, sumă la care se adaugă penalităţi şi dobânzi până la plata integral a debitului. De asemenea, prin sentinţa Judecătoriei Baia Mare s-a menţinut sechestrul asigurator pe mai multe bunuri. Este vorba de o casă şi un teren care aparţin lui Vişovan, un buldoexcavator şi asupra unui şlefuitor în valoare totală de 250.000 lei aparţinând SC IMI SA, un apartament cu 4 camere situat în Baia Mare aparţinând lui Mezei, până la concurenţa sumei datorate de aceştia părţii civile, aşa cum s-a stabilit prin prezenta hotărâre.Mai mult, Vişovan a fost obligat şi la plata sumei de 15.537,5 lei, din care 5.537,5 lei reprezintă contravaloarea raportului de expertiză tehnică, Mezei la plata sumei de 9.000 lei, iar Pârjol în solidar cu partea responsabilă civilmente SC IMI SA la plata sumei de 15.537,5 lei, din care suma de 5.537,5 lei reprezintă contravaloarea raportului de expertiză tehnică din 13.02.2013. Sentinţa a fost atacată cu apel.Apelul s-a judecat la Curtea de Apel Cluj, iar pronunţarea sentinţei a fost amânată de mai multe ori până acum.

În 12 aprilie Curtea de Apel s-a pronunţat. Astfel judecătorii clujeni au admis apelurile declarate de DNA. În sentinţa Curţii de Apel Cluj se păstrează pedeapsa cu condamnare (cu suspendare) şi munca în folosul comunităţii, pedeapsă dată de Judecătoria Baia Mare, însă sunt înlăturate pedepsele accesorii. În ceea ce priveşte latura civilă, judecătorii clujeni au admis că trebuie acordate despăgubiri Consiliului Local Rozavlea.

În sentinţa Curţii de Apel Cluj se atată că s-au admis „apelurile declarate de DNA şi Consiliul Local al comunei Rozavlea  împotriva sentinţei penale nr.2073 pronunţată la 12 septembrie 2014 de Judecătoria Baia Mare pe care o desfiinţează în latura penală în ce priveşte neaplicarea pedepselor accesorii şi în latura civilă a cauzei şi pronunţând o nouă hotărâre:

Aplică inculpaţilor V G, M I şi P A pedepsele accesorii prev.de art. 65 al.1 rap.la art. 66 lit.a,b şi g C.penal (interzice  dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii).

Admite acţiunea civilă formulată de Consiliul Local Repedea şi obligă pe inculpaţi, în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.C. IMI SA la despăgubiri civile în sumă de 3.630.446 lei (3.526.235 lei + 104.211 lei).

Constată că prejudiciul în sumă de 3.630.446 lei a fost recuperat integral. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii VG, MI şi PA. Obligă inculpaţii să plătească câte 1.500 lei fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului, restul cheltuielilor rămânând în sarcina acestuia”, se atată în sentinţa pronunţată marţi, 12 martie, sentinţă care este definitivă.

Lăsaţi un răspuns