Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 19 noiembrie 2017

Împletitul nuielelor a adus premiu pentru Școala „N. Bălcescu” Baia Mare

În intervalul 26-29 mai, la Bistrița Năsăud, s-a desfășurat etapa națională a concursului „Călătoria mea multiculturală”. Concursul a fost organizat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Direcția Minorități.

elevi scoalaTematica aleasă- meseriile tradiționale ale minorităților- este armonizată cu programele care se derulează la nivel european pentru promovarea limbilor, tradițiilor și a culturii minorităților și a cetățeniei active. Aceasta pune în evidență modul în care tânăra generație recepționează bogăția culturală a strămoșilor, modul în care o păstrează și o face cunoscută celorlalți.

Participanții la etapa natională, elevi și cadre didactice, au fost din județele: Bihor, Covasna, Mehedinți, Mureș, Satu Mare, București, Timiș, Arad, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mureș, Bacău, Brăila și Suceava.

 

În cadrul acestei competiții naționale, elevii Școlii „Nicolae Bălcescu” Baia Mare, școala care a reprezentat județul Maramureș, a obținut premiul special pentru meseriile tradiționale ale etniei rome-împletitul nuielelor.

 

 

Lăsaţi un răspuns