Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 22 noiembrie 2017

Maşini de serviciu pentru câinii poliţist

36 de autoturisme echipate special pentru transportul câinilor polițist specializați în detectarea produselor din tutun au fost achiziționate prin proiectul  ,,Întărirea capacității operaționale a unităților de poliție ce folosesc câini de urmă în lupta împotriva contrabandei și contrafacerii produselor de tutun.”

transport caine politistPoliția Română, prin Serviciul de Poliție Canină, Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor, implementează proiectul ,,Întărirea capacității operaționale a unităților de poliție ce folosesc câini de urmă în lupta împotriva contrabandei și contrafacerii produselor de tutun”.

Proiectul este dedicat combaterii fraudelor ce afectează bugetul european, în special cele ce privesc activitățile infracționale din sfera contrabandei și contrafacerii produselor din tutun.

Obiectivul proiectului îl constituie întărirea capacităţii operaţionale a unităţilor Poliţiei Române ce folosesc câini de serviciu specializarea „detectare tutun” în lupta contrabandei şi contrafacerii produselor din tutun.

În cadrul proiectului, la sfârșitul lunii aprilie 2016, au fost achiziționate 36 autovehicule special echipate cu cuști modulare duble pentru transportul câinilor de urmă, fiind asigurată astfel intervenţia rapidă la misiunile operative ale Poliţiei Române, în condiții de protecţie şi bunăstare a câinilor.

Proiectul este implementat pe o perioadă de 30 de luni (martie 2014 – septembrie 2016) şi are un buget de 482.760 euro, cofinanțarea din partea Comisiei Europene fiind de 50%, fără TVA. 

 

 

Lăsaţi un răspuns