Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

România deschide Consulat la Solotvino. Vineri se face inaugurarea

Ministrul Afacerilor Externe (MAE), Lazăr Comănescu, va efectua vineri, 6 mai 2016, împreună cu omologul său ucrainean, Pavlo Klimkin, o vizită în zona de frontieră comună România – Ucraina, la Sighetu Marmaţiei şi Solotvino.

lazar-comanescu-640x360Cu acest prilej se va organiza inaugurarea Consulatului României de la Solotvino în prezența celor doi miniștri – ora 14.15 (Str. Sportivnaia, nr. 112, Solotvino). Tot vineri va avea loc o conferința comună de presă susținută de ministrul Lazăr Comănescu și omologul ucrainean, ora 15.45, la Hotelul „Speleocentru” din Solotvino (limbi: română şi ucraineană, cu traducere).

MAE arată că programul vizitei include şi o rundă de consultări ale celor doi miniștri de externe, precum și o întrevedere a ministrului român de externe cu reprezentanţi ai comunităţii române din regiunea Transcarpatia. „În cadrul consultărilor, cei doi miniştri vor aborda tematici de interes comun privind cooperarea transfrontalieră româno-ucraineană, dezvoltarea infrastructurii în zona de frontieră comună şi a contactelor inter-umane, alături de valorificarea minorităţilor naţionale pentru consolidarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Ucraina. În contextul vizitei este prevăzută semnarea Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind exonerarea de la plata taxei de viză pentru eliberarea vizelor de lungă şeder”, arată MAE.

Lăsaţi un răspuns