Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 13 decembrie 2024

Man şi Nemeş – „detronaţi”

Deputatul Mircea Man şi fostul primar de Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş, au pierdut funcţiile de co-preşedinţi ai PNL Maramureş.

dolha cu iohannis

Biroul Politic Național (BPN) al PNL s-a reunit, azi, la orele amiezii, la sala grupului PNL din Camera Deputaților. Potrivit anunţului făcut de Vasile Blaga, Mircea Dolha a fost numit preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a PNL Maramures. Pe locul secund în PNL Maramureş, a fost numit, tot interimar, Mircea Man, adică pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene. 

În cadrul unei şedinţe extraordinare a Biroului Politic Local al Organizaţiei PNL Baia Mare, liberalii băimăreni au decis susţinerea lui Mircea Dolha pentru funcţia de preşedinte al PNL Maramureş când vor fi organizate alegeri.

 „Prin votul BPN purtător de cuvânt al partidului este doamna Adriana Săftoiu. Îi mulţumesc dlui Ionuţ Stroe pentru toată activitatea şi pentru că va colabora în continuare cu doamna Săftoiu la departamentul respectiv”, a spus Blaga, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, BPN al PNL a decis şi conducerea unică în nouă organizaţii. Astfel, la Bihor preşedinte unic este Ilie Bolojan, la Bistriţa-Năsăud – Robert Sigartău, la Botoşani – Cătălin Flutur, la Braşov – Adrian Veştea, la Iaşi – Marius Bodea, la Maramureş – Mircea Dolha, la Satu Mare – Ionuţ Rus, la Timiş – Nicolae Robu, iar la Bucureşti – Cristian Buşoi.

Conform stiripesurse.ro Blaga a precizat că la organizaţia din Mureş decizia privind conducerea va fi luată săptămâna viitoare.

El a menţionat şi că în ultima săptămână din august vor exista conferinţe de alegeri în filialele de sector ale PNL.

Lăsaţi un răspuns