Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 12 decembrie 2024

Diplomă de vrednicie pentru Andreea Paul Vass la târnosirea bisericii din Medieş

Duminică, 7 august 2016, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a târnosit biserica din Parohia Medieş Vii, Protopopiatul Satu Mare, în fruntea unui mare sobor de preoţi, din care au făcut parte pr. Mihai Feher, protopopul de Oaş, pr. Nicolae Costin, paroh, preoţi din parohiile învecinate, preoţi invitaţi din ţară.

diploma andreea paul vassSlujba de târnosire s-a făcut după toată rânduiala Bisericii Ortodoxe, în piciorul Sfintei Mese fiind aşezate Sfinte Moaşte ale Sfinţilor Mucenici de secol IV de la Niculiţel, Documentul de Sfinţire, care atestă data evenimentului, icoanele celor patru Sfinţi Evanghelişti, a fost unsă cu Sfântul şi Marele Mir.

 De asemenea, şi biserica a fost miruită interior şi exterior (pictura, iconostasul şi proscomidiarul).

Cu ocazia târnosirii, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a dat sfântului locaş de închinare, pe lângă hramul istoric „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, şi al doilea hram „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, deoarece ne află în Anul omagial al acestui Sfânt şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română.

P.S. Iustin Sigheteanul a explicat credincioşilor prezenţi în ce constă târnosire unei biserici, ce rol au rugăciunile profunde care se citesc cu această ocazie şi ce însemnătate are fiecare etapă a târnosirii.

Emoţionanta slujbă a târnosirii a fost urmată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, oficiată pe o sceaă special amenajată în curtea bisericii. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul ASCOR Baia Mare, condus de Vlad Verdeş.

Comunitatea creştinilor ortodocşi din Medieş Vii este una de doar 120 de suflete, care, de abia în 1952 şi-au zidit propria biserică, din piatră şi chirpici, până atunci făcând, duminică de duminică, cale de 7 km pentru a se ruga la bisericile la care au fost arondaţi de-a lungul timpului. Din anul 2000, Medieş Vii a devenit parohie de sine stătătoare, după ce, din anul 1952 a fost filie la câteva parohii vecine.

Biserica are un iconostas sculptat şi trei clopote, aşezate în turnul clopotniţă.

Degradarea bisericii a impus lucrări de strictă urgenţă, începute în 2014 şi efectuate cu binecuvântarea şi sub îndrumarea P.S. Iustin Sigheteanul de către preotul paroh şi echipele de meseriaşi, cu sprijinul membrilor Consiliului Parohial, prim epitrop Ionică Ardelean, şi a credincioşilor din localitate.

Astfel, s-a renovat acoperişul, s-a retencuit biserica în exterior şi interior, s-au înlocuit geamurile cu altele noi, s-a revopsit exteriorul, s-a renovat gardul împrejmuitor, s-a reorganizat Sfântul Altar după noile rânduieli, prin zidirea Sfintei Mese şi dotarea cu mobilier nou, s-a înzestrat Sfânta Masă cu veşminte noi, s-au cumpărat candelabre noi şi s-a pus mochetă în toată biserica.

Pictarea bisericii a fost făcută, pentru prima dată, între anii 2015-2016, când s-a renovat şi catapeteasma, de către pictorul Sorin Spiridon Gâtu din Gherla.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                          Preotul paroh, care slujeşte aici de 5 ani, a fost distins de P.S. Iustin Sigheteanul cu dreptul de a purta brâu roşu, iar binefăcătorii au primit diplome de vrednicie. O diplomă de vrednicie a primit şi primarul din Mediueşu Aurit, Radu Iancu, şi deputatul de Oaş, Andreea Paul Vass.

Andrei Fărcaş

Lăsaţi un răspuns