Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 12 decembrie 2024

RIO 2016. Rezultatele sportivilor români, 9 august

Tenis de masă: Adrian Crișan, învins în optimi de Zhang Jike

rio_2016Jucătorul  de tenis de masă Adrian Crișan a fost învins de chinezul Zhang Jike cu scorul de 4-0 (11-8, 11-9, 14-12, 11-5), luni, în optimile de finală ale probei de simplu.

Adrian Crișan era ultimul reprezentant al României rămas în cursă în probele de simplu la tenis de masă. El și-a egalat performanța reușită în urmă cu patru ani, la JO de la Londra.

 Înotătorul Robert Glinţă, pe  locul 8  în finala de la 100 de metri spate

Înotătorul Robert Glinţă, în vârstă de 19 ani, a ocupat, marţi,  locul 8 în proba de 100 de metri spate, cu un timp de 53,5 secunde.

Medalia de aur i-a revenit americanului Ryan Murphy, cronometrat cu timpul de 51,97 secunde, cea de argint chinezului Xu Jiayu, cu 52,31 secunde, în timp ce medalia de bronz a fost câştigată de un alt american, David Plummer, cu 52,4 secunde.

Naţionala de handbal feminin a fost învinsă de Brazilia

Naţionala de handbal feminin  a fost învinsă, luni, în grupa A , de reprezentativa Braziliei, scor 26-13 (14-9). Este al doilea eşec consecutiv pentru formaţia antrenată de Tomas Ryde.

În continuare, România va întâlni Muntenegru (miercuri, 17.30), Spania (vineri, 20.40) şi Norvegia (duminică, 22.40).

Primele patru clasate în fiecare din cele două grupe se vor califica în sferturile de finală , unde se va juca încrucişat şi eliminatoriu pentru semifinale.

Echipa de handbal feminin a României a participat doar de trei ori la Jocurile Olimpice: prima dată la ediţia din 1976, când a obţinut şi cea mai bună clasare – locul 4, iar apoi la ediţiile din 2000 şi 2008, când a încheiat pe aceeaşi poziţie, 7.

Judoka  Corina Căprioriu a ratat calificarea in finala

Judoka  Corina Căprioriu a ratat calificarea în finala categoriei 57 kg, luni. 

Aceasta a fost învinsă de favorita locală Rafaela Silva la capătul a șapte minute de luptă.

Echipajul  de patru rame fara carmaci la canotaj, format din Constantin Adam, Marius Cozmiuc, Toader Gonţaru si Vlad Aicoboae a ratat, marti, calificarea in semifinale, dupa ce a terminat pe ultimul loc in recalificari.

Cei patru romani au fost cronometrati cu timpul de 6:39.64.

Înotătorul  Marius Radu a ratat calificarea în semifinalele probei de 100 m liber, marți, după ce a fost cronometrat cu al 38-lea timp în serii, 49 sec 57/100.

Marius Radu a fost penultimul (locul 7) în seria a cincea, ultimul sportiv calificat în semifinale (al 16-lea timp) fiind americanul Nathan Adrian, 48 sec 58/100.

Canotoarele Ionela Lehaci si Geanina Beleaga au reusit o victorie clara, marti, in recalificarile probei de dublu vasle, categoria usoara.

Cele doua sportive au castigat detasat cursa, cu timpul de putin 8 minute si 47 de sutimi.

Semifinalele vor avea loc miercuri, de la ora 14:50.

Tot marti, canotoarele Laura Oprea si Madalina Beres au reusit si ele calificarea in semifinale.

Lăsaţi un răspuns