Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

Exclusiv: ÎNŞELĂCIUNE. Gratii pentru fosta angajată a băncii din Şomcuta Mare

 

A lăsat cu „ochii în soare” zeci de chioreni, iar acum plăteşte pentru faptele săvârşite în urmă cu câţiva ani.

bcrPedeapsă care trebuie ispăşită în regim de detenţie – asta arată sentinţa emisă pe numele foste angajate a unei unităţi bancare din Şomcuta Mare. Fosta functionară a băncii a fost acuzată de înşelăciune şi, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Cluj, a fost trimisă după gratii, după ce familiile Ştef şi Erdelyi s-au constituit parte civilă.

În luna martie, fosta angajată a unităţii bancare din Şomcuta Mare a fost condamnată, de instanţa de fond, la 3 ani de închisoare. Aceeaşi instanţa a dispus restituirea către cele  două familii a sumelor de 50.600 USD şi 86.530 de Euro cu titlu de daune materiale. Decizia judecătoriei a fost atacată, iar Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat, zilele trecute.

„Curtea de Apel Cluj admite apelul declarat de inculpata H.E.L. împotriva sentinţei penale nr. 411 din data de 10 martie 2016 a Tribunalului Maramureş pe care o desfiinţează în parte în latură penală. Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, menţine pedepsele de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (în dauna părţilor civile E.R. şi E.C.) şi de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (în dauna părţilor civile Ş.V.şi Ş.A.M). Contopeşte pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de 8 luni reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca în final, inculpata să execute pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni cu executare în regim de detenţie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Stabileşte suma de 130 lei onorariu parţial apărător desemnat din oficiu ce se va avansa din FMJ în favoarea Baroului de avocaţi Cluj. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, se arată în sentinţa pronunţată în 23 septembrie de Curtea de Apel Cluj.

 

***

Acesta nu este singurul dosar pe numele fostei angajate a unităţii bancare. La Tribunalul Maramureş, mai există un dosar, în care H.E.L. este acuzată de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, dosar în care sunt peste 40 de părţi civile. Printre acestea se regăsesc atât persoane fizice, cât şi societatea bancară la care funcţionare a profesat, dar şi Asociaţia agricultorilor din Finteuşu Mare, SC Consumcoop Valea Chioarului, o unitate farmaceutică, dar şi un birou notarial.

***

În 7 iulie 2010, IPJ Maramureş s-a autosesizat în legătură cu dispariţia unor sume de bani din conturile unor depunători de la BCR, filiala Şomcuta Mare. La acea vreme, după verificarea conturilor, mai multe persoane fizice şi juridice au aflat că le-au dispărut bani din conturi.

 

Reader Feedback

2 Responses catre “Exclusiv: ÎNŞELĂCIUNE. Gratii pentru fosta angajată a băncii din Şomcuta Mare”

  1. Anonim spune:

    A primit foarte putin. Ea sa distrat si a inceput sa faca case si là neamuri dar nu a putut termina ptr ca au prinso. Rusine.

  2. Amonim spune:

    Aceasta femeie face asigurari mult mai ieftine decat alte firme….oare aceste asigurari sunt valabile???

Lasă un răspuns lui Anonim