Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 26 aprilie 2024

„Laptele şi cornul” înlocuit cu masă caldă doar în 50 de unităţi

Elevii și preșcolarii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat vor beneficia de o masă caldă sau de un pachet alimentar în perioada desfășurării activității didactice, în anul școlar 2016-2017, după ce Guvernul a aprobat în 26 ovtombrie, prin ordonanță de urgență, un Program-pilot care contribuie la prevenirea și combaterea abandonului școlar. Măsura luată de Guvern face parte din Pachetul național anti-sărăcie.

laptele-si-cornulÎntr-un comunicat al Ministerului Educaţiei se arată că masa caldă sau pachetul alimentar vor fi asigurate pentru elevii și preșcolarii care participă la activitățile didactice în cele 50 de unități școlare, în limita a 7 lei pe zi pentru fiecare beneficiar și va înlocui programele „Laptele și cornul“ și „Fructe în școli“. 

 

  • Primăriile pot asigura venituri pentru a aplica programul

 

Suma necesară implementării acestui program-pilot este de 34,674 milioane lei, iar finanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat. Autoritățile locale care implementează programul au posibilitatea să suplimenteze finanțarea din venituri proprii ale bugetelor locale. Autoritățile locale care nu sunt incluse în program pot stabili aplicarea lui în școli sau grădinițe în condițiile asigurării finanțării din venituri proprii.

Produsele alimentare distribuite elevilor și preșcolarilor vor respecta cerințele de conformitate prevăzute în regulamentele europene.

Direcțiile județene de sănătate publică, respectiv cea a municipiului București vor verifica respectarea normelor și condițiilor igienico-sanitare și a alimentației sănătoase în distribuția alimentelor. De asemenea, la cererea scrisă a părinților, din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă, pachetele alimentare și masa caldă pot fi înlocuite cu produse alimentare adecvate situației elevilor și preșcolarilor.

Procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a pachetelor alimentare sau mesei calde se organizează la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale. La închiderea programului-pilot, la finalul anului școlar 2016-2017, în urma analizei Ministerului Educației Naționale și Cercetării, pe baza rezultatelor obținute și interpretate lunar pe parcursul derulării proiectului, prin Hotărâre a Guvernului se va decide oportunitatea extinderii acestui program la nivel național, precum și a modalității de implementare.

Lăsaţi un răspuns