Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

11 noiembrie – zi istorică pentru Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, dacă ar fi printre noi, l-am fi sărbătorit, pentru că azi, 11 septembrie 2016, este o zi importantă: se împlinesc 26 de ani de la întronizarea Înaltpreasfinţiei Sale ca Episcop titular al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, eveniment ce a avut loc în Catedrala Veche din Baia Mare, de pe str. Vasile Lucaciu.

ips-justinian-_1Întronizarea a avut loc ca urmare a încă două mari evenimente petrecute în 1990: în 12 februarie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului, o Episcopie martir, care a fost desfiinţată abuziv de două ori în istorie, iar locţiitor al scaunului noii Episcopii a fost ales Preasfinţitul Părinte Justinian, fiu al acestor locuri, care era, la acea dată, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Noua Eparhie cuprindea preoţii şi credincioşii ortodocşi din judeţele Maramureş şi Satu Mare şi urma să se intituleze Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

În 26 septembrie 1990, Sfântul Sinod îl alege pe Preasfinţitul Părinte Justinian ca Episcop titular al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, iar ca dată de instalare se stabileşte ziua de duminică 11 septembrie 1990.

Evenimentul instalării ca Episcop titular a fost unul nemaiîntâlnit în Baia Mare, la care au luat parte un sobor de 11 arhierei, în frunte cu Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului, aproape toţi preoţii din Eparhie şi mii de credincioşi.

În cei 26 de ani câţi au trecut de când a ocupat scaunul episcopal, Eparhia Maramureşului şi Sătmarului a cunoscut, cu ajutorul lui Dumnezeu, o dezvoltare continuă, încât azi este în rând cu celelalte episcopii din ţară.

Astfel, de la 5 protopopiate s-a ajuns azi la 8 protopopiate, iar de la 334 de parohii la 470 de parohii, în timp ce numărul preoţilor a crescut, de la 336, la peste 570 de preoţi. De la 3 mănăstiri, câte erau în 1990, s-a ajuns g la 30 de mănăstiri şi 10 schituri. Lor li se adaugă un număr important de preoţi misionari, preoţi caritativi şi preoţi militari. A crescut şi numărul bisericilor, fiind sfinţite, în cei 25 de ani, un număr de 98 de biserici de enorie şi 7 biserici de mănăstire, iar 65 de biserici noi se află în diferite faze de construcţie.

Preasfinţitul Justinian s-a preocupat de înnoirea clerului, prin hirotoniri a multor preoţi şi diaconi, pentru parohiile şi mănăstirile din Eparhie, încât avem acum un număr important de preoţi tineri.

La toate realizările a avut alături pe Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, fiu duhovnicesc al Înaltpreasfinţiei Sale, crescut la Duhul Rohiei încă de mic.

Pentru toate realizările din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului în cei 26 de ani de la reactivare, Î.P.S. Justinian a adus mereu slavă lui Dumnezeu.

Andrei Fărcaş

 

Lăsaţi un răspuns