Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 septembrie 2017

Subprefectul Gavriș Ardelean, la Șișești de Ziua Naţională

Primăria Șișești a organizat joi, 1 Decembrie, la Biserica Sfintei Uniri a Tuturor Românilor din cadrul Complexului Muzeal Dr. Vasile Lucaciu din localitate, dar și în preajma acesteia, în Pavilionul Unirii Tuturor Românilor, manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României.

sisesti_1_dec-6Administrația județului Maramureș a fost reprezentată la manifestări de subprefectul Gavriș Ardelean.

Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Preasfinția Sa Vasile Bizău, episcop greco-catolic al Eparhiei de Maramureș.

La mormântul lui Vasile Lucaciu din interiorul bisericii s-a oficiat un parastas și au fost depuse coroane de flori.

În continuare, în Pavilionul Unirii Tuturor Românilor din apropierea bisericii au fost rostite alocuțiuni și a avut loc un program artistic susținut de tineri și copii din comună. Subprefectul Gavriș Ardelean a rostit cu acest prilej: „Ne aflăm astăzi aici, la Șișești, pentru a celebra Ziua Națională a României, dar și pentru a-l comemora pe preotul doctor Vasile Lucaciu, de la a cărui înmormântare în Biserica de piatră din Șișești se împlinesc 94 de ani. Chiar dacă nu a fost prezent fizic la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, Vasile Lucaciu rămâne în memoria noastră drept unul dintre cei mai hotărâți luptători pentru drepturile românilor din istoria acestui neam. Om educat, de o bună condiție socială și care a ajuns să ocupe funcții importante, printre care și cea de deputat de Baia Mare în Parlamentul de la București, Vasile Lucaciu a fost unul dintre cei mai importanți memorandiști, nefiind scutit de suferințe în lupta sa pentru eliberarea neamului. Da, Vasile Lucaciu a fost închis de mai multe ori pentru că a avut curajul să vorbească liber despre drepturile conaționalilor săi. Însă ardelenii l-au iubit și, drept dovadă, în perioadele când era deținut politic i-au închinat un cântec: Doina lui Lucaciu. Indiferent cât de sus a ajuns, Vasile Lucaciu nu a uitat, însă, de unde a pornit. Aici, la Șișești, în localitatea sa natală, părintele a ridicat o biserică de piatră. La inaugurarea sa, pe 27 august 1890, au participat aproximativ 15.000 de credincioși. Acum, la 126 de ani distanță, ar fi bine să ne unim eforturile pentru a aduce această biserică-monument într-o stare mai bună, așa cum Vasile Lucaciu merită. Leul de la Șișești a fost înmormântat în această biserică la exact patru ani de la proclamarea Unirii Transilvaniei cu România. Biserica, e bine de știut, a fost ridicată cu bani din donații, pentru că statul era prea sărac și nu o putea finanța. Arhitectura bisericii a fost imaginată de părintele Lucaciu asemănătoare cu cea a Catedralei «Sfântul Petru» din Roma. Se poate citi și azi inscripția realizată de el: «Pentru unirea tuturor românilor».” “ În final, subprefectul Gavriș Ardelean le-a urat celor prezenți “La mulți ani!” de Ziua României și a românilor.

În aceeași zi, la Biserica Ortodoxă din Șișești a fost dezvelit un bust al părintelui dr. Vasile Lucaciu.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

 

Lăsaţi un răspuns