Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 23 aprilie 2024

REFERENDUM. Sorin Bota: Băimărenii merită să își recapete orașul

„Băimărenii merită să aibă la cârma orașului un primar responsabil, un primar căruia să-i pese de problemele acestui oraș și de cetățenii care îl locuiesc”, a declarat Sorin Bota, deputat PSD de Maramureş.  În opinia acestuia, în acest moment, singura soluţie ar fi organizarea unui referendum prin care să fie demisă conducerea Primăriei Baia Mare.

zapada in baia mare„Conducerea Primăriei Baia Mare ar putea fi demisă printr-un referendum, din următoarele considerente:  proasta gestionare a deszăpezirii în iarna 2016-2017, lipsa de perspectivă a orașului, el fiind blocat din punct de vedere administrativ, lucru care conduce la o blocare a dezvoltării orașului, toate proiectele orașului fiind supuse unei temporizări pe care băimărenii nu o merită. Un alt motiv ar fi  imaginea negativă creată de această situație specială și incertă care face ca orașul să nu mai devină atractiv pentru investitori și practic toate proiectele legate de dezvoltarea orașului, de crearea de noi locuri de muncă sunt puse astfel între paranteze.

Pentru toate acestea, consider că se impune o atitudine civică a locuitorilor și responsabilă a tuturor forțelor politice pentru a organiza și valida ulterior un referendum de demitere a conducerii primăriei Baia Mare”, a spus Bota. Parlamentarul a mai subliniat că imaginea orașului trebuie să fie una atractivă pentru locuitorii săi și pentru investitori, iar primarul ar trebui să facă un pas în lateral, să își rezolve problemele, și să fie reales dacă cetățenii orașului își doresc.

Lăsaţi un răspuns