Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 23 septembrie 2017

40 de misiuni diplomatice vin la Zilele Maramureșului. CJ organizează Gala Ambasadorilor

Ioan Doru Dăncuș, vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Maramureș, care este responsabil pentru organizarea evenimentului ”Zilele Maramureșului – Haida, hai în Maramureș”, ediția a III-a susține că aproximativ 40 de misiuni diplomatice au confirmat participarea la sărbătoarea județului.

dans-popularAcțiunile încep joi, 18 mai și se întind pe parcursul a cinci zile, până marți, 23 mai.

”La finalul săptămânii trecute am primit o vizită foarte importantă a reprezentanților Ministerului Turismului și ai Ministerului Afacerilor Interne, stabilind detaliile privind participarea membrilor unor corpuri diplomatice la evenimentul din Maramureș. Avem până în prezent aproximativ 40 de confirmări din partea misiunilor diplomatice. Ședința festivă a fost stabilită pentru vineri, 19 mai, la ora 10.30, după care va urma deplasarea în paradă la Muzeul de Etnografie, unde va avea loc deschiderea oficială a evenimentului. Gala Ambasadorilor a fost stabilită tot pentru ziua de vineri, 19 mai. În ceea ce privește turoperatorii invitați în județul nostru, în cele câteva zile pe care le vor petrece pe meleagurile maramureșene le vor fi prezentate cât mai multe obiective turistice”, a precizat vicepreședintele CJ Maramureș, Ioan Doru Dăncuș.

 

Lăsaţi un răspuns