Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 2 decembrie 2024

Oficialități și credincioși l-au felicitat de Părintele Episcop Iustin

Vineri, 23 iunie, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a împlinit 56 de ani de viaţă. Cu această ocazie a fost felicitat de ostenitorii Centrului Eparhial, de oficialităţi centrale, judeţene şi locale.

iustin de ziua lui

Vineri, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a asistat la Sfânta Liturghie, oficiată în Paraclisul Centrului Eparhial, de părinţii acestuia.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul coral al ASCOR Baia Mare, condus de teologul Vlad Verdeş, cărora Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin le-a mulţumit pentru ceea ce fac pentru păstrarea şi transmiterea în rândul tinerilor a credinţei ortodoxe străbune, pentru implicare în activităţile desfăşurate la nivel eparhial şi naţional, alături de tinerii din Asociaţia Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.

Te-Deum

La ora 12,00, în Paraclisul de la Centrul Eparhial, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a participat la slujba de Te-Deum, oficiată de Arhim. Dr. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia, şi Arhim. Dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, de mulţumire pentru darurile revărsate asupra Preasfinţiei Sale şi asupra Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Răspunsurile au fost date de Corala „Arhanghelii” a preoţilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi de Grupul de muzică bizantină „Theologos” al Episcopiei, condus de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.

Un cuvânt aniversar a rostit Părintele Dr. Vasile Augustin, vicar administrativ eparhial, în numele celor prezenţi, în care s-a referit la realizările episcopale din 1994, când Preasfinţitul Părinte Iustin a fost hirotonit Arhiereu, până în prezent, perioadă în care a muncit mult pentru ca Episcopia să realizeze lucruri importante, inclusiv ridicarea din temelie a Catedralei Episcopale  monumentale „Sfânta Treime”.

În cuvântul rostit, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a referit la binecuvântarea care a venit asupra Episcopiei în perioada de o jumătate de an care a trecut de la alegerea în această înaltă demnitate, cu realizări şi înnoiri binecuvântate, la munca asiduă pe care ostenitorii Centrului Eparhial o depun zi de zi, pentru ca lucrurile să fie făcute bine, la timp şi cu spor, spre folosul credincioşilor din cele 8 protopopiate, răspândite în două judeţe. Pe toţi ostenitorii Preasfinţia Sa i-a felicitat pentru abnegaţie şi dăruire, fiind, apoi, rândul Preasfinţiei Sale să primească felicitările pentru cei 56 de ani de viaţă împliniţi chiar azi.

Au venit şi l-au felicitat pe Preasfinţia Sa parlamentari, între care Cherecheş Viorica, Octavian Petric, membru în Adunarea Naţională Bisericească, oficialităţi din cele două judeţe, Maramureş şi Satu Mare, Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Cătălin Cherecheş, primarul Băii Mari, Aurelia Fedorca, primarul din Negreşti-Oaş, protopopii şi secretarii eparhiali, ostenitorii Centrului Eparhial, preoţii Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, preoţii din Corala „Arhanghelii” şi din Grupul de muzică bizantină “Theologos”,  preoţi de enorie, diaconi, Ansamblul Naţional „Transilvania”, credincioşi de pe cuprinsul Episcopiei.

 

A. F.

 

 

Lăsaţi un răspuns