Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 24 septembrie 2017

Consilier local în conflict de interese

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate și existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul a cinci aleși locali. Unul dintre aceștia este din Maramureș, fiind consilier local. 

 

 

primaria salsigEste vorba de POP DĂNILĂ, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Sălsig. 

ANI arată că, în calitate de consilier local, Pop a votat Proiectul de hotărâre privind aprobarea inițierii procedurii de închiriere a pășunilor și aprobarea “Regulamentului privind regimul închirierii pășunilor aflate în proprietatea publică a comunei Sălsig”.

Ulterior aprobării hotărârii de consiliu a fost încheiat Contractul cadru de închiriere pentru suprafetele de pajiști aflate în domeniul public al comunei Sălsig, contract încheiat între Comuna Sălsig și Asociația Producătorilor Agricoli “Valea Sălajului”, în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de membru fondator de la 29 ianuarie 2014.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. POP DĂNILĂ nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

 

Lăsaţi un răspuns