Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
marți, 26 septembrie 2017

Hram la Rozavlea, la biserica târnosită de Patriarhul Justinian Marina

Vineri, 8 septembrie, sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica din satul său natal, Rozavlea, târnosită de Patriarhul Justinian Marina, în 1971, cu ocazia hramului şi ca un omagiu adus celui de al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în Anul Comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

biserica rozavlea

În fruntea unui sobor format din peste 25 de preoţi şi diaconi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Altarul de vară al bisericii din satul său natal, cu ocazia hramului, zi prin care cinsteşte biserica din satul în care s-a născut, prin prezenţa Preasfinţiei Sale, în fiecare an de când este Arhiereu.

Din sobor au făcut parte arhim. dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, protopopul românilor din dreapta Tisei, Ucraina, secretarul protopopesc pr. Călin Vlad, pr. Grigore Andreica, paroh şi proin-protopop al Vieşului vreme de mai mulţi ani, pr. Vasile Cosma, paroh în Şesul Mănăstirii, preoţi din parohiile de pe Văile Izei şi Vişeului.

Este al XXIII-lea an de când Preasfinţitul Părinte Iustin este prezent în mijlocul credincioşilor din Rozavlea, care vin la acest hram ca la mănăstire, cu procesiuni şi cântece închinate Maicii Domnului, în frumoasele costume populare, iar fetele îmbrăcate în alb. Un fior creştin aparte a cuprins pe cei ce se întâlneau cu procesiunile venind spre biserică din Şieu, împreună cu preotul George Magdău, din Săcel, împreună cu preotul Dumitru Iuga, din satul gazdă Rozavlea, împreună cu preoţii Grigore Andreica şi Vasile Cosma etc.

Aşa s-a întâmplat şi anul acesta, când au venit credincioşi de pe toată Valea Izei, umplând curtea vastă a bisericii cu prezenţa lor, stând de jur-împrejurul bisericii şi în interiorul ei, cuprinşi de multă evlavie. Mulţi dintre credincioşi s-au spovedit şi împărtăşit, aşa cum se face la hramurile mănăstireşti.

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, vremea a ţinut cu credincioşii, fiind o zi de o frumuseţe rară, cu mult soare şi nori rari, nici frig, nici prea cald, care a transformat prăznuirea acestei zile într-un hram voievodal, după cum a afirmat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

            Alături de miile de credincioşi, mai mulţi ca anii trecuţi, s-au aflat subprefectul Maramureşului, Alexandru Cosma, primarul comunei Rozavlea, prof. Vasile Mârza, directorul căminului cultural din localitate, profesorul Ioan Condrat, şi alţi oficiali.

            Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul de Muzică Bizantină „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de arhid. prof. drd. Adrian Dobreanu, iar la chinonic a cântat Corul bisericii parohiale, care are o vechime de peste 40 de ani, cel mai vechi de pe Valea Izei, dirijat de Ileana Dinu.

            În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot diaconul Sebastian Alin Groşan, pe seama Schitului „Schimbarea la Faţă” din Baia Mare, absolvent al facultăţilor de Teologie şi al celei de Informatică, iar întru diacon teologul Vasile Andrei Porumb, care va fi hirotonit preot pe seama unei parohii din Protopopiatul Carei.

Cuvinte despre praznic

            „Praznicul Naşterii Maicii Domnului este o sărbătoare eveniment, un praznic luminos, binecuvântat şi frumos în Parohia Rozavlea încă de pe vremea când Patriarhul Justinian Marina a sfinţit această biserică monumentală, în 1971, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. De atunci şi până în prezent n-a lipsit niciodată Episcop de la această sărbătoare. Se adună foarte multe mii de credincioşi din satele de primprejur, vin cu procesiuni, ca la mănăstire, în tradiţia lor frumoasă, cântând imne închinate Maicii Domnului. Frumuseţea Maramureşului şi a credinţei oamenilor de aici este unică şi este o binecuvântare pentru neam şi ţară. Este un model de credinţă adevărată, de fidelitate faţă de valorile noastre sfinte, de stabilitate şi educaţie creştină în familie, în şcoală şi în Biserică, fapt pentru care Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru binecuvântarea acestui popor minunat şi înţelept. Mulţumim Maicii Domnului pentru sărbătoarea de astăzi, pentru că vin la biserică împreună cu pruncuţii, bunicile cu nepoţii şi mamele cu copiii, şi arată în acest fel viitorul creştin al familiei creştine, viitorul creştin al ţări noastre, viitorul creştin al actului educaţional, al şcolii noastre şi, de ce nu, dăinuirea neamului nostru românesc”, a explicat chiriarhul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Iustin.

            „Este o cinste, o şansă pentru mine, ca preot în comuna Rozavlea, satul natal al Episcopului Iustin, că păstoresc de mulţi ani această biserică, această parohie, a spus preotul paroh Grigore Andreica. Această biserică monumentală deţine nişte priorităţi. Este prima biserică pictată în tehnica frescei din istoria Maramureşului Voievodal. A fost model pentru altele. Faptul că a avut cinstea să fie sfinţită de Patriarhul Justinian şi, în continuare, de alţi Ierarhi vizitată anual, de această unitate de credincioşi fideli bisericii şi care-şi păstrează portul şi credinţa, nu putem spune decât <<Îţi mulţumim, Doamne>>, şi Maicii Preacurate că putem să-i facem din când în când câte o bucurie,  pentru că alţii, din păcate, o supără pe Maica Domnului cu greşelile lor, cu păcatele lor. Pentru această frumoasă zi pe care am avut-o astăzi la Rozavlea îi mulţumim Bunului Dumnezeu şi tuturor celor care ne înconjoară, colegi, preoţi, credincioşi, prieteni, autorităţi, care toţi se vor împărtăşi din bunătăţile lui Dumnezeu şi de cele pe care ni le revarsă Maica Domnului. Să dea Bunul Dumnezeu să avem asemenea bucurii întotdeauna”, a mai adăugat părintele paroh.

xxx

Părintele paroh Grigore Andreica a dărui Părintelui Episcop Iustin o icoană a Maicii Domnului pictată pe sticlă.

Andrei Fărcaş

 

Lăsaţi un răspuns