Luni, 30 octombrie 2017, se împlinește un an de când Arhiepiscopul Justinian – părintele nostru – a trecut în veșnicie, alături de Dumnezeu Cel căruia i-a închinat întreaga sa viață pământească.
La împlinirea acestui an, preoții și monahii sunt îndemnați ca în toate bisericile și mănăstirile eparhiei noastre să săvârșească, Duminică, 29 octombrie 2017, slujba de pomenire și să fie trase clopotele.
De asemenea, vă aducem spre știință faptul că luni, 30 octombrie 2017, se va săvârși Sf. Liturghie, începând cu ora 9, la Mănăstirea Rohia, locul unde își doarme somnul de veci Arhiepiscopul Justinian, iar apoi se va săvârși slujba de Parastas la mormântul ierarhului.
La Mănăstirea Rohia va participa și va sluji, alături de Preasfințitul Părintele nostru Iustin – episcopul Maramureșului și Sătmarului -, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei – mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Dumnezeu să-i rânduiască odihna cea veșnică sufletului părintelui nostru, Arhiepiscopul Justinian!
Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului