Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 12 decembrie 2024

Avocat din Maramureș trimis în judecată pentru șantaj

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA)– Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: SAS IONUȚ-BOGDAN și LIBOTEAN ALINA PATRICEA, cu privire la comiterea infracțiunii de șantaj, BLAGA EMIL, la data faptei avocat în cadrul Baroului Maramureș, cu privire la comiterea infracțiunii complicitate la șantaj.

balanta justitieÎn rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în intervalul 21 decembrie 2016 – 16 martie 2017, inculpații Sas Ionuț Bogdan și Libotean Alina Patricea, beneficiind de ajutorul celui de-al treilea inculpat, au exercitat acte de violență fizică asupra unei persoane (parte vătămată) și au amenințat-o cu divulgarea unei împrejurări care i-ar fi afectat imaginea în fața familiei și la locul de muncă.
Într-un comunicat al DNA se arată că inculpații au procedat în această manieră cu scopul de a constrânge persoana respectivă la plata unei sume de 20.000 de euro, lucru pe care aceasta l-a și făcut în data de 16 martie 2017, când s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
DNA arată că, în același context, inculpatul Blaga Emil, în calitatea menționată mai sus, deși a cunoscut că inculpații au obținut consimțământul părții vătămate prin violențe și amenințări, a procedat la întocmirea unei convenții din care rezulta că, în schimbul celor 20.000 euro, nu se vor mai exercita amenințări asupra persoanei respective.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Timișoara.

Lăsaţi un răspuns