Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
joi, 16 august 2018

Greu de ucis – VII. Doru Leșe a învins iar Electrica

A învins iar societatea Electrica Distribuție Transilvania Nord SA într-un proces prin care a contestat decizia de concediere. Acum conducerea societății va trebui să-l repună în funcție. Este cazul fostului deputat Doru Leșe, care, la începutul acestui an, a fost informat că postul pe care-l deținea în cadrul Electrica Distribuție Baia Mare a fost „desființat”, iar contractul de muncă a încetat.

doru-lese11Finalul anului anului 2017 i-a amintit inginerului șef al Electrica Distribuție Baia Mare că deține o funcție de conducere deși nu are sprijin politic. Acesta a  fost informat că  trebuie să se „reorienteze profesional” deoarece, în baza unei decizii de reorganizare și reeficientizarea societății, postul de inginer șef urmează să fie „desființat”. Așa s-a și întâmplat. La sfârșitul anului trecut, postul a fost „scos din organigramă” fiind dat afară omul cel mai bine pregătit profesional din cadrul societății, Leșe fiind specialist în domeniu – lucru certificat de documentele de studii absolvite (singurul doctor în inginerie electrică din Maramureș).

I s-au oferit câteva posturi însă inferioare funcției și pregătirii profesionale. Și-a spus în gând: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau” și, la fel ca în cazurile precedente, Leșe s-a adresat instanței. Verdictul dat de magistrații Tribunalului Maramureș în 10 iulie arată că Leșe trebuie să fie reangajat pe postul de inginer șef. „Admite în parte cererea formulată de reclamantul L.D.B. în contradictoriu cu pârâta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord SA. Dispune anularea deciziei nr. 40/15.01.2018 a Directorului General al Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord SA, privind încetarea contractului de muncă. Dispune reintegrarea reclamantului L.D.B. pe postul deţinut anterior, respectiv acela de inginer-şef. Obligă pârâta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord SA la plata către reclamantul L.D.B. a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data concedierii, respectiv 17.01.2018 şi până la reintegrarea efectivă”, se arată în sentința dată de Tribunalul Maramureș. Aceasta poate fi atacată cu apel.

Acesta este a şaptea hotărâre dată de instanță în favoarea lui Leșe în procesele prin care acesta a chemat în judecată societatea Electrica pentru nedreptățile care i s-au făcut în plan profesional. „Greu de ucis” a câștigat toate procesele intentate societății.

Lăsaţi un răspuns