Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 13 decembrie 2024

Funcționar APIA – în conflict de interese

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul unui a unui funcționar public de conducere din Maramureș.

apia-maramuresEste vorba de ȚIPLE LILIANA CRISTINA, funcționar public de conducere (șef birou) în cadrul Centrului Local Sighetu Marmației – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), depistată de ANI în stare de conflict de interese administrativ.

Într-un comunicat al ANI se arată că în exercitarea funcției de șef birou în cadrul Centrului Local Sighetu Marmației A.P.I.A., a aprobat 24 liste de plăți, semnând la rubrica „șef CL Sighetu Marmației” sumele calculate și stabilite pentru soțul și tatăl acesteia. De asemenea, persoana evaluată s-a implicat în procesul de aprobare a 31 cereri de finanţare depuse de soțul și tatăl acesteia.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Conform legii fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective. Legea mai arat că persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Lăsaţi un răspuns