Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 16 octombrie 2019

Cătălin Cherecheș, alături de PSD la europarlamentare

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, este alături de PSD împreună cu „Coaliția pentru Baia Mare” pentru a susține candidatul social-democrat la alegerile europarlamentare din 26 mai. Cherecheș a fost, azi, la sediul PSD și-a reconfirmat sprijinul. A declarat că are un parteneriat cu acest partid a cărui membru a fost încă din anul 2003, și din partea căruia, în 2008, a candidat pentru funcția de parlamentar. „Așa cum ați văzut parcursul meu, nu vă ascund că am o înclinare spre zona socială”, a punctat Cherecheș.

chereches la psd„Avem un parteneriat consolidat la nivelul comunității noastre,  la nivelul dezvoltării zonei metropolitane și, în general, la nivelul județului, împreună cu niște oameni care am văzut că înțeleg ce înseamnă dezvoltarea, înțeleg ce înseamnă a gândi, a crea și a le pune în operă. Înainte de toate, i-am privit pe acești oameni nu ca membri ai unui partid politic, ci ca oameni cu care avem anumite relații de ordin personal, oameni în care avem încredere, oameni cu care am dezvoltat proiecte pentru comunitățile pe care le dezvoltăm. Și am avut rezultate împreună. Oamenii acești sunt parlamentari ai PSD, președinte de Consiliu Județean”, a spus Cherecheș.

parteneriat cu chereches

chereches la psd 1În opinia lui Cherecheș, dezvoltarea comunităților se poate face dacă „parteneriatele se realizează între oameni de bună credință și între structuri cu un caracter oficial, steril sau nesteril”.

În ceea ce privește moralitatea „unui om din administrație, moralitatea unui om politic”, Cherecheș a spus: ”Dacă ai un parteneriat la nivel administrativ cu niște oameni, dacă ai o prietenie la nivel personal cu aceeași oameni, trebuie să fii alături de ei și în momentele în care, din perspectivă politică au nevoie de sprijinul tău.”

 

Lăsaţi un răspuns