Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

„Bunicii comunității”- proiect demarat în Baia Sprie

Primăria Orașului Baia Sprie are o tradiție în ceea ce privește ajutorul pe care-l dă persoanelor nevoiașe, defavorizate, a vârstnicilor în mod special. În orașul de la poalele Gutinului funcționează un Azil de Bătrâni de peste 71 de ani, care găzduiește pensionari cu sau fără venituri din întreg județul. De asemenea, primăria a implemntat diferite proiecte pentru romi, servicii medicale gratuite, iar în perioada 2019 -2022, în parteneriat cu Crucea Roșie Română, va implementa proiectul „Bunicii comunității”.

camin de batraniDupă cum spune primarul Alin Sebastian Bîrda este un proiectul finanțat prin fonduri europene nerambursabile și are ca scop înființarea și dezvoltarea de servicii sociale adecvate nevoilor pentru minim 170 de persoane vârstnice din orașul Baia Sprie și localitățile aparținătoare. Prin obiectivul proiectului se asigură accesul persoanelor vârstnice la servicii integrate în concordanță cu nevoile specifice ale acestora, îmbunătățirea calității vieții, promovarea participării active a persoanelor vârstnice la viața socială, obținerea unei independențe/siguranțe pentru persoanele cu necesități de îngrijire de lungă durată. Printre activitățile proiectului se numără înființarea și punerea în funcțiune a unităților de îngrijire la domiciliu pentru minim 50 beneficiari; înființarea și dotarea Centrului de Zi; furnizarea serviciilor în cadrul Centrului de zi pentru 40 beneficiari; înființarea Clubului voluntarilor seniori; dezvoltarea serviciilor de spălătorie; dezvoltarea serviciului de masă pe roți pentru 40 beneficiari. De asemenea, se așteaptă finanțarea pentru modernizarea Căminului pentru Personae Vârstnice din Baia Sprie, un proiect amplu realizat în parteneriat cu ucrainenii. Sunt proiecte menite să ajute persoanele nevoiașe cu care soarta a fost mai puțin darnică. Administrația locală merită felicitări pentru că se apleacă, din ce în ce mai mult, la problemele acestor categorii de oameni cu nevoi speciale.

Primăria Orașului Baia Sprie are o tradiție în ceea ce privește ajutorul pe care-l dă persoanelor nevoiașe, defavorizate, a vârstnicilor în mod special. În orașul de la poalele Gutinului funcționează un Azil de Bătrâni de peste 71 de ani, care găzduiește pensionari cu sau fără venituri din întreg județul. De asemenea, primăria a implemntat diferite proiecte pentru romi, servicii medicale gratuite, iar în perioada 2019 -2022, în parteneriat cu Crucea Roșie Română , va implementa proiectul „Bunicii comunității”.

După cum spune primarul Alin Sebastian Bîrda este un proiectul finanțat prin fonduri europene nerambursabile și are ca scop înființarea și dezvoltarea de servicii sociale adecvate nevoilor pentru minim 170 de persoane vârstnice din orașul Baia Sprie și localitățile aparținătoare. Prin obiectivul proiectului se asigură accesul persoanelor vârstnice la servicii integrate în concordanță cu nevoile specifice ale acestora, îmbunătățirea calității vieții, promovarea participării active a persoanelor vârstnice la viața socială, obținerea unei independențe/siguranțe pentru persoanele cu necesități de îngrijire de lungă durată. Printre activitățile proiectului se numără înființarea și punerea în funcțiune a unităților de îngrijire la domiciliu pentru minim 50 beneficiari; înființarea și dotarea Centrului de Zi; furnizarea serviciilor în cadrul Centrului de zi pentru 40 beneficiari; înființarea Clubului voluntarilor seniori; dezvoltarea serviciilor de spălătorie; dezvoltarea serviciului de masă pe roți pentru 40 beneficiari. De asemenea, se așteaptă finanțarea pentru modernizarea Căminului pentru Personae Vârstnice din Baia Sprie, un proiect amplu realizat în parteneriat cu ucrainenii. Sunt proiecte menite să ajute persoanele nevoiașe cu care soarta a fost mai puțin darnică. Administrația locală merită felicitări pentru că se apleacă, din ce în ce mai mult, la problemele acestor categorii de oameni cu nevoi speciale.

V. Gherman

Lăsaţi un răspuns