Tabăra de artă pentru copii de la Vălenii Șomcutei a ajuns la final. Ediția din acest an s-a desfășurat, în perioada 1-14 iulie, în baza unui parteneriat între Asociația Culturală „Vălenașii” și Fundația Culturală „Carpatica”, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Șomcuta Mare și al Consiliului Județean Maramureș.
„Satul românesc văzut prin artă” – a fost tema celei de-a XI-a ediții a taberei de artă pentru copii desfășurată la Vălenii Șomcutei.
30 de copii au participat la cursuri de desen, pictură, modelaj, muzică, fotografie, sport, jocuri, activități tradiționale etc. Frumusețile acestei localități au fost surprinse în imagini.
Duminică, 14 iulie, a fost finalul taberei. În prima parte a zilei, copiii au participat la slujba religioasă de la biserica ortodoxă din localitate, iar de la ora 14.00 au urmat activitățile organizate la Căminul cultural. Aici a fost organizată o expoziție cu lucrările (desen, pictură, modelaj) realizate pe parcursul taberei. „Cireașa de pe tort” a evenimentului a reprezentat-o punerea în scenă a unei piese de teatru pregătită cu sprijinul actorilor Adrian Strâmtu, Florina Filip-Florian.
Alături de cei doi actori, la ediția din acest an, au pus umărul la instruirea elevilor: arhitectului Ionel Vitoc, preot Viorel-Marius Zoicaș, președintele Asociației culturale „Vălenașii”, Amalia Tentiș, Sorina Bumb, Răzvan Pașca, Cristina Marchiș și Teodora Mnerie, precum și voluntarilor Andrea, Răzvan și Robert. La final, organizatorii au mulțumit întregii comunități din Vălenii Șomcutei pentru ajutor și implicare, în special celor care prin acțiuni de voluntariat au ajutat la buna desfășurare a taberei, dar și Consiliului Județean Maramureș, Primăriei și Consiliului Local, în special primarului Gheorghe-Ioan Buda pentru sprijinul financiar, încredere și încurajare.