Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Zetea îl pune la punct pe Bădălău

Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș și vicepreședinte PSD al Regiunii de Nord-Vest, susține că derapajele și declarațiile neinspirate trebuie sancționate, indiferent de poziția pe care o ocupă social-democrații care fac astfel de afirmații, făcând referire la declarațiile neinspirate ale senatorului PSD Nicolae Bădălău cu privire la diaspora.

Diaspora”Declarațiile total deplasate ale colegului meu de partid, Nicolae Bădălau, nu fac cinste nimănui. Majoritatea românilor care au plecat din țară în ultimii 15 ani, au făcut-o pentru a asigura un trai mai bun familiilor lor și asta pentru că în România nu au primit șansele pe care le meritau la dezvoltare personală. Nu sunt de acord, nu susțin și regret astfel de declarații ale politicienilor români, indiferent de partidul politic din care fac parte. Dar, recunosc, mă doare faptul că o asemenea „analiză” a fost făcută de un coleg care ar fi trebuit să reflecteze mai bine la ce înseamnă empatia și grija față de fiecare român, indiferent de locul în care se află acesta azi, pentru că suntem cu toții frați ai aceeași Patrii!”, a declarat Zetea.

Acesta a subliniat că zeci de mii de maramureșeni sunt plecați de lângă familiile lor, în Europa. ”Munca mea în administrația județului înseamnă inclusiv eforturi constante de a le explica celor plecați că și în România poate fi mai bine. Că ei pot, încet, să revină acasă pentru salarii mai bune, pentru condiții de viață decente. Cred că, dacă ne dăm mâna, toți cei care fac politica în România, și ne stabilim ca obiectiv dezvoltarea durabilă a țării, atunci și cei care muncesc din greu, aici, acasă, dar și cei plecați temporar la muncă în străinătate vor fi mai câștigați!”, a declarat Gabriel Zetea.

B.P.

Reader Feedback

Un raspuns catre “Zetea îl pune la punct pe Bădălău”

  1. Vasile maries spune:

    Nu vă uitați după el că este un bĂDĂLĂU!!!!!

Lasă un răspuns lui Vasile maries