Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 8 aprilie 2020

Inspectoratul Școlar încurcă ițele la școala din Șomcuta. Elevii derutați

Situație îngrijorătoare la Școala generală din Șomcuta Mare. O situație cu rezolvare simplă a devenit complicată prin intervenția Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Maramureș, instituție care, conform legii, controlează aplicarea legislaţiei şi monitorizează calitatea activităţilor de predare-învăţare şi respectarea standardelor naţionale/indicatorilor de performanţă, prin inspecţia şcolară. Acum elevii sunt derutați, iar părinții revoltați.

scoala somcutaPovestea a început când conducerea unității de învățământ a fost nevoită să caute înlocuitor pentru una dintre învățătoarele care, din motive de boală, nu s-a mai putut prezenta la catedră. Respectând metodologia privind mobilitatea, conducerea unității de învățământ a apelat la ajutorul unei învățătoare pensionare din Șomcuta Mare. Dascălul pensionar s-a prezentat la catedră conform deciziei, însă, după două zile, Inspectorarul Școlar a trimis un necalificat (o studentă) pe acest post.

Cum a ajuns acel necalificat la catedra de la Șomcuta?

O situație similară s-a înregistrat, la începutul semestrului II, și la Școala Generală „Lucian Blaga” din Baia Mare. Beneficiind de susținerea ISJ, aceeași persoana necalificată (studenta) a primit într-o primă fază catedra de la Școala „Lucian Blaga” din Baia Mare, dar a renunțat la post. Asta după ce părinții elevilor și-au manifestat revolta. Astfel, ISJ a decis să-i ofere studentei postul de la Șomcuta, deși acesta era ocupat, prin decizie și cu acordul Inspectoratului Școlar, de către învățătoarea pensionară.

Tensiunile au apărut și la Șomcuta. Studenta a renunțat și la acest post, iar ISJ și-a trimis inspectorii în teritoriu. Demersul ISJ părea că are menirea de a pune capăt conflictului, dar, ulterior, s-a dovedit că lucrurile nu stau chiar așa.

O nouă săptămână, altă schimbare

Astăzi, la catedră s-a prezentat o altă învățătoare, tot pensionară și, tot de Inspectoratul Școlar trimisă la Șomcuta Mare. Acum părinții sunt revoltați și se întreabă ce rol și ce interese i-a determinat pe cei de la Inspectoratul Școlar să acționeze în acest fel, fără să se gândească la elevi. Ei sunt hotărâți să acționeze pe toate căile pentru binele copiilor.

A fost sesizat Gheorghe-Ioan Buda, primarul orașului Șomcuta Mare. „Să se respecte legislația privind mobilitatea personalului didactic”, a fost răspunsul primarului.

ISJ nu se grăbește să ofere răspuns

Am solicitat Inspectoratului Școlar o poziție privind situația creată, dar răspunsul întârzie să apară în ciuda faptului că le-am adresat doar două întrebări. Vom reveni cu detalii după ce ISJ ne va comunica un punct de vedere.

 

Reader Feedback

Un raspuns catre “Inspectoratul Școlar încurcă ițele la școala din Șomcuta. Elevii derutați”

  1. Mircea spune:

    Atâta timp cât Legea învătământului si tot felul de acte interne permit Inspectoratelor să facă orice interpretare doresc și să poată „numi” în funcții fără concurs și fără Diplome, atât timp cât un post la care titularul nu se prezintă DELOC și postul de TITULAR e ținut OCUPAT
    mai mult de 4 ani pentru ca „își rezolvă” detașare la o altă școală, e clar că există interese de „manevră” și nu se dorește binele elevului.

Lăsaţi un răspuns